Adrian Marinescu: „Rujeola a ţinut mai mult decât sezonul de gripă. Sunt în jur de 60-70 de prezentări zilnice la camera de gardă”

„Rujeola a ţinut mai mult decât sezonul de gripă, mai mult decât cazurile se SARS CoV-2 din ultimul timp. Practic în ultimele 6 luni, aproape în mod constant am avut şi prezentări şi pacienţi în număr mare care s-au internat. E adevărat că nu doar copiii, e adevărat că cel mai frecvent apare la copii. Sunt inclusiv adulţii care nu au trecutprin boală şi nu s-au vaccinat. Din păcate e o problemă reală, în continuare avem zile în care se internează 20 de pacienţi, poate mai mult, cu rujeolă şi chiar cu forme severe, unii dintre ei”, a declarat medicul Adrian Marinescu la Medika TV.

„Din păcate, se poate muri de rujeolă. Boala poate fi prevenită prin vaccinare. Un procent destul de important a celor care vin cu rujeolă au şi complicaţii. Nu neapărat ajung la ATI, dar au complicaţii pulmonare, neurologice şi practic e o situaţie care presupune o internare destul de lungă. Asta înseamnă că va ieşi copilul din activitate pentru o perioadă care poate fi de două săptămâni, o perioadă de convalescenţă. Sigur sunt şi cazurile grave cu insuficienţă respiratorie. Practic zilnic vorbom şi de 2-3 cazuri de  de forme severe care pot să evolueze imprevizibil”, a spus Marinescu.

„Ar trebui să înţelegem că principiul vaccinării ar trebui să funcţioneze şi ar trebui să lăsăm de-o parte tot ce înseamnă surse necredibile, tot ce înseamnă antivaccinismul”, a adăugat Marinescu.

„Sunt în jur de 60-70 de prezentări zilnice la camera de gardă cu rujeolă, copii mai degrabă, dar sunt şi adulţi şi de aici 25-30 ajung să se interneze, dintre care probabil 10 au un risc mare de evoluţie imprevizibilă sau cu forme severe”, a precizat Astian Marinescu.

MAI MULT REALITATEA

O nouă descoperire dă peste cap o teorie veche de 80 de ani despre turbulențe

Cercetătorii de la Universitatea din Pittsburgh au descoperit că direcția fluxului de energie în turbulențe poate fi de fapt modificată, potrivit ScienceDaily. În colaborare cu...

Recomandăm și ...

Popoarele care au schimbat destinul României: unii ne-au luat teritorii, alții ne-au influențat cultura și modernizarea

Trei mari popoare au influențat decisiv destinul României. Intervențiile și influența lor asupra spațiului românesc au schimbat cursul istoriei moderne. Pe unii i-am privit...

O nouă descoperire dă peste cap o teorie veche de 80 de ani despre turbulențe

Cercetătorii de la Universitatea din Pittsburgh au descoperit că direcția fluxului de energie în turbulențe poate fi de fapt modificată, potrivit ScienceDaily. În colaborare cu...

Roman Abramovici ar fi fost la Kiev pentru o întâlnire cu Zelenski. Ce spune Putin despre vizita oligarhului rus

O nouă informație privind contactele indirecte dintre Kiev și Kremlin a stârnit controverse după ce președintele rus Vladimir Putin a afirmat că un oligarh...

ULTIMA ORĂ