Accident grav, pe centura municipiului Caransebeș: un mort și 6 răniți. Impact violent între trei mașini

În două dintre autoturismele implicate se aflau în total şapte persoane care au avut de suferit în urma accidentului, dintre care una a decedat, iar şase au fost rănite, fiind fost extrase şi evaluate medical la faţa locului, iar apoi transportate la spital pentru îngrijiri şi investigaţii medicale suplimentare, precizează sursa citată.

Şoferul unui autoturism implicat în accident, un bărbat în vârstă de 38 de ani, rămas încarcerat şi găsit în stare de inconştienţă, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia.

Într-un al treilea autoturism implicat în accident se aflau cinci persoane, dintre care doi minori, dar care nu au necesitat îngrijiri medicale.

Pentru salvarea victimelor, la faţa locului au fost mobilizate patru echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului Caransebeş, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanţă pentru transport personal şi victime multiple şi o ambulanţă SMURD, precum şi două ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Caraş-Severin, mai menţionează informarea transmisă de ISU Caraş-Severin. 

MAI MULT REALITATEA

Mesaj ferm al Papei Leon al XIV-lea: Victimele abuzurilor trebuie despăgubite

Papa Leon al XIV-lea s-a întâlnit, luni, la Madrid cu șase supraviețuitori ai abuzurilor sexuale comise de clerici, relatează AP. Acesta a promis că va...

Recomandăm și ...

Reacția ROMATSA, după ce un angajat ar fi fost prins drogat în turnul de control de pe aeroportul din Cluj-Napoca

Incident grav la turnul de control de pe aeroportul din Cluj. Un angajat ROMATSA a fost suspendat din funcție după ce ar fi fost...

Mesaj ferm al Papei Leon al XIV-lea: Victimele abuzurilor trebuie despăgubite

Papa Leon al XIV-lea s-a întâlnit, luni, la Madrid cu șase supraviețuitori ai abuzurilor sexuale comise de clerici, relatează AP. Acesta a promis că va...

Probleme în paradis: BMW iX3, rechemat în service pentru risc de electrocutare și probleme cu airbagurile

Cel mai sofisticat automobil produs în Europa, BMW iX3, trebuie să-și rezolve unele probleme legate de proiectare, care au generat două campanii de rechemare...

ULTIMA ORĂ