Directorul general al ASSMB, Oana Sivache, urmărită penal pentru luare de mită

În acelaşi dosar, sub control judiciar va fi cercetat şi managerul Spitalului “Colţea”, Bogdan Furtună, fiind pus sub urmărire penală pentru dare de mită, au precizat sursele menţionate.

Oana Sivache s-a prezentat, miercuri, la sediul DNA pentru a fi audiată, după ce, pe 12 decembrie 2023, procurorii DNA au efectuat percheziţii la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi la spitalele “Colţea” şi “Sf. Luca” din Capitală într-un dosar de corupţie legat de implementarea de servicii IT la unităţi sanitare din Bucureşti.

Apropiata lui Vlad Voiculescu, audiată într-un dosar de corupție. Oana Sivache l-a „turnat” pe Cristian Plută

“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise de funcţionari publici, în cursul anului 2023, în contextul derulării unei proceduri de achiziţie publică ce prevedea implementarea în cadrul unor spitale din Bucureşti a unor servicii IT”, preciza DNA. 

Oana Sivache respinge acuzațiile aduse de procurorii anticorupție. Declarații acide la ieșirea de la DNA: Probabil o să ajung un fel de Navalnîi al Bucureştiului

Iată comunicatul integral al autorităților:

“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 27 martie 2024, față de inculpații:

SIVACHE GABRIELA-OANA, la data faptei director general/director general adjunct al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (A.S.S.M.B.), pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită,

FURTUNĂ IOAN-BOGDAN, manager interimar la Spitalul Clinic Colțea din municipiul București, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 01.07.2023 – 27.02.2024, inculpata Sivache Gabriela-Oana, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit de la inculpatul Furtună Ioan-Bogdan foloase necuvenite ce ar fi constat în achitarea contravalorii chiriei lunare și a facturilor de utilități, în cuantum de 39.295 lei, pentru un imobil din București pe care șefa A.S.S.M.B. l-ar fi ocupat împreună cu familia.În schimbul obținerii acelor foloase, inculpata Sivache Gabriela-Oana ar fi făcut demersuri pentru ca inculpatul Furtună Ioan-Bogdan să fie numit manager interimar al Spitalului Clinic Colțea, începând cu data de 04.11.2022.

Inculpaților Sivache Gabriela-Oana și Furtună Ioan-Bogdan li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei doi inculpați trebuie să respecte o serie de obligații, între care:- să nu depășească limita teritorială a țării decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar (procuror, judecător de cameră preliminară, instanța de judecată),- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,- să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia au săvârșit faptele.

Inculpaților Sivache Gabriela-Oana și Furtună Ioan-Bogdan li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Fotbal: Al doilea proces privind moartea lui Maradona se deschide în Argentina

O durere trăită constant şi întrebări încă fără răspuns: circumstanţele morţii lui Diego Maradona revin marţi în faţa sistemului judiciar argentinian pentru un al...

Minivacanța de Rusalii 2026. Când va fi sărbătoarea și câte zile libere vor avea angajații din România

Minivacanța de Rusalii 2026. Veștile sunt pozitive pentru angajații din România. Sărbătoarea aduce o scurtă vacanță pentru lucrători, chiar la începutul acestei veri. Iată...

Zelenski, discuții cu Rutte despre programul PURL: Este important să ne coordonăm și să ne sprijinim reciproc

Anunțul a fost dat, marți, într-o postare pe X. Zelenski a precizat că a discutat cu Rutte despre apărarea aeriană și programul PURL, care...

ULTIMA ORĂ