INTERVIU Mircea Busuioceanu, vicepreședinte al Diviziei de Risc la Raiffeisen Bank: "Investim din 2018 în inteligență artificială. Progresul în această zonă va fi deosebit atât în banking, cât și în economia reală"

Raiffeisen Bank România a înregistrat o creștere cu 130% a planurilor de investiții, pensii facultative și asigurări de viață cu componentă de economisire, dar și garanții record din partea Fondului European de Investiții care permit finanțarea IMM-urilor românești cu peste 650 milioane euro în următorii ani. Am discutat cu Mircea Busuioceanu, vicepreședinte al Diviziei de Risc, despre motivele din spatele acestor creșteri, despre modul în care banca susține economia reală prin creditarea corporațiilor și a IMM-urilor, despre pașii făcuți de Raiffeisen pentru a implementa inteligența artificială în banking și despre investițiile lor în proiecte care susține mediul înconjurător: “Am finanțat multă energie verde, am finanțat multe proiecte de eficientizare energetică, pentru că credem foarte mult în acest tip de generare de energie, dar și în reducerea consumului, ca fiind metode de a proteja mediul,” a declarat Mircea Busuioceanu.

MAI MULT HOTNEWS

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Finanțare de 1 milion EUR pentru un startup AI românesc, de la un fond de investiții susținut și cu bani din PNRR

Fondul de investiții Early Game Ventures, susținut inclusiv cu capital din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), anunță, miercuri, într-un comunicat transmis comunității...

Unde se văd online meciurile de la Campionatul Mondial din 2026. Opțiunile de streaming pentru microbiști

În România, drepturile de difuzare pentru Cupa Mondială 2026 sunt deținute de Grupul Antena. Meciurile vor putea fi urmărite atât la televizor, cât și...

Violențele anti-imigranți continuă la Belfast. Familiile de români se tem să se mai întoarcă acasă: „Povești traumatizante”

Violențele au continuat la Belfast, în Irlanda de Nord, pentru a doua noapte la rând. Mai mulți conaționali sunt afectați de atacurile anti-imigranți, potrivit...

ULTIMA ORĂ