Un primar a fost filmat în timp ce făcea sex cu contabila instituției în mașina primăriei, pe un câmp

Primarul localității Miheșu de Câmpie, județul Mureș, a fost surprins de mai mulți localnici în timpul unei întâlniri romantice cu o angajată.Scena în care a fost implicat Emil Casoni a avut loc departe de sediul primăriei, pe un câmp din apropierea localității. 

Momentele intime s-au petrecut într-un autoturism marca Duster ce ar aparține instituției, scrie presa locală.

În momentul în localnicii au ajuns în apropierea mașinii, primarul PNL era în pielea goală, iar angajata lui întinsă pe spate, pe bancheta mașinii.

“Porumbeilor, frumosuleee… Miuța, dragă, domnu’ primar… Ce faceți? Ce faceți, mă?”, au fost, imediat, chestionați cei doi “eroi”.

Emil Casoni și-a tras pantalonii și s-a urcat rapid la volan, prnind Dusterul în trombă, pe câmp. “Mă, nu vă e rușine, mă? În timpul serviciului?”, îl întrebau oamenii.Se pare că edilul nu are permis de conducere, după cum strigă martorii incidentului:“Băi, n-ai permis, mă! Nu aveți permis băi, fraților! Cum conduci comunitatea?”. 

Un fost primar, acuzat că își exploata sexual secretara – O punea să lucreze goală sau în bikini și întreținea relații sexuale în timp ce vorbea la telefon

MAI MULT REALITATEA

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Efectele ploilor abundente și ale vijeliilor: gospodării inundate, drumuri blocate de arbori părăbușiți

Ploile abundente din ultimele ore au afectat numeroase zone ale țării. Angajații inspectoratelor pentru situații de urgență au intervenit pentru evacuarea apei ce a...

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: Poate Guvernul Tomac să facă reformele pe care partidele au refuzat să le facă?

„Problema nu este dacă Guvernul Tomac trece de Parlament. Problema este ce poate face după aceea. Un guvern tehnocrat minoritar este doar un alibi...

Rusia „nu caută un conflict”, afirmă comandantul suprem american al NATO

Într-o declarație care contrastează cu temerile exprimate de mai multe state europene, comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, generalul american Alexus Grynkewich, a...

ULTIMA ORĂ