Curtea de Apel Timișoara a pus în libertate toți arestații dintr-un dosar de contrabandă de 13 milioane de euro

În ciuda tuturor probelor, judecătorii Curții de Apel Timișoara au decis punerea în libertate a celor 11 inculpați și plasarea lor sub control judiciar, potrivit pressalert. Decizia este definitivă.

La sfârșitul lunii martie, într-o amplă operațiune a DIICOT Timișoara și IPJ Arad, au avut loc zeci de percheziții în 14 județe și în București. A fost vizată o super-rețea de contrabandă, formată din două grupări, care beneficiau de susținerea unor polițiști, angajați Antifraudă și inspectori vamali.

Din investigații a reieșit marfa era adusă din Cehia, Bulgaria și Ucraina. Pe lângă tutun, rețeaua făcea contrabandă și cu materiale pirotehnice. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin activitatea infracţională a celor două grupuri se ridică la suma de 12.740.000 euro. 

 

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Bogdan Ivan, surprins de propunerea listării la bursă a companiilor din energie. „Nu are nimic în comun cu dezvoltarea producției”

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, s-a arătat surprins, sâmbătă, de demersul vicepremierului Oana Gheorghiu privind listarea la bursă a unor companii de stat, potrivit Agerpres....

Situație explozivă în Orientul Mijlociu. Anunțul iranienilor privitor la Strâmtoarea Ormuz și la armistițiul cu SUA

Consiliul Suprem de Securitate Națională al Iranului a anunțat că „va menține controlul și monitorizarea Strâmtorii până la încheierea completă a războiului”, potrivit Clash...

O navă container lovită de ”un proiectil necunoscut” în Strâmtoarea Ormuz, la câteva ore după un alt incident

Un al doilea incident naval a avut loc sâmbătă în Strâmtoarea Ormuz, la câteva ore după ce ambarcaţiuni ale Gardienilor Revoluţiei din Iran au...

ULTIMA ORĂ