Decizia care ridică mari semne de întrebare. De ce s-a opus Rusia INTERZICERII amplasării de arme în spațiu?

Rusia s-a opus miercuri prin veto unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU, redactată de SUA, care cerea ţărilor să prevină o cursă a înarmării în spaţiul cosmic, o mişcare ce a determinat Statele Unite să se întrebe dacă Moscova ascunde ceva.

Votul a avut loc după ce Washingtonul a acuzat Moscova că a dezvoltat o armă nucleară antisatelit pentru a o amplasa în spaţiu, acuzaţie pe care Rusia a negat-o. Liderul rus, Vladimir Putin, a declarat că Moscova este împotriva amplasării de arme nucleare în spaţiu.

“Veto-ul de astăzi ridică o întrebare: De ce? De ce, dacă respectaţi regulile, nu aţi susţine o rezoluţie care le reafirmă? Ce aţi putea să ascundeţi?” a declarat în Consiliu ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, după vot. “Este deconcertant şi este o ruşine”, a adăugat ea, adresându-se părţii ruse.

La rândul său, ambasadorul Rusiei la ONU, Vassili Nebenzia, a acuzat Washingtonul că încearcă să păteze reputaţia Moscovei şi a declarat că Rusia va începe în scurt timp negocieri cu membrii Consiliului cu privire la propriul proiect de rezoluţie menit să menţină pacea în spaţiu.

“Vrem o interdicţie privind amplasarea de arme de orice fel în spaţiul cosmic, nu doar (arme de distrugere în masă). Dar nu vreţi ca … Permiteţi-mi să vă pun aceeaşi întrebare: De ce?” i s-a adresat Nebenzia lui Thomas-Greenfield în Consiliu.

Proiectul de rezoluţie a fost supus la vot de către SUA şi Japonia după aproape şase săptămâni de negocieri. Acesta a primit 13 voturi favorabile, în timp ce China s-a abţinut, iar Rusia şi-a exprimat dreptul de veto.

Dacă era adoptat, textul rezoluţiei ar fi afirmat obligaţia de a respecta Tratatul privind spaţiul cosmic şi ar fi cerut statelor “să contribuie în mod activ la obiectivul utilizării paşnice a spaţiului cosmic şi al prevenirii unei curse a înarmărilor în spaţiul cosmic”.

Tratatul privind spaţiul cosmic din 1967 interzice semnatarilor – inclusiv Rusiei şi Statelor Unite – să plaseze “pe orbita Pământului orice obiect purtător de arme nucleare sau orice alt tip de arme de distrugere în masă”.

CE VREA MOSCOVA

Înainte ca în Consiliu să se voteze proiectul de text al SUA, Rusia şi China au propus ca acesta să fie modificat pentru a include un apel către toate statele “de a împiedica pentru totdeauna amplasarea de arme în spaţiul cosmic şi ameninţarea sau utilizarea forţei în spaţiul cosmic, din spaţiu împotriva Pământului şi de pe Pământ împotriva obiectelor din spaţiul cosmic”.

Consiliul a votat asupra amendamentului propus, dar acesta nu a fost adoptat. Acesta a primit şapte voturi pentru, şapte împotrivă şi o abţinere.

Oficialii serviciilor de informaţii americane, potrivit a trei persoane familiare cu concluziile lor, consideră că ruşii ar avea o bombă nucleară spaţială a cărei radiaţie electromagnetică, dacă ar fi detonată, ar dezactiva reţele vaste de sateliţi.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a precizat însă că Rusia nu a desfăşurat încă o astfel de armă.

Guvernele au considerat din ce în ce mai mult sateliţii de pe orbita Pământului ca fiind active cruciale care permit o serie de capacităţi militare pe Pământ, comunicaţiile spaţiale şi dronele conectate prin satelit în războiul din Ucraina servind drept exemple recente ale rolului deosebit de important al spaţiului în războiul modern.

Viceministrul rus de externe Serghei Riabkov a declarat la începutul acestei luni că Moscova şi Washingtonul au fost în contact pe tema neamplasării de arme nucleare în spaţiu. “Suntem în contact în sensul că au respins continuarea discuţiilor pe această temă”, a declarat un oficial de rang înalt al administraţiei americane, vorbind sub rezerva anonimatului. “Nu ştiu dacă se referă la altceva, dar acesta a fost nivelul de contact pe care l-am avut pe acest subiect”, a precizat partea americană.

MAI MULT REALITATEA

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

UE ar fi trebuit să fie mai transparentă față de public privind contractele de achiziție a vaccinurilor Covid, afirmă un avocat al CJUE

Avocatul general al Curții de Justiție a UE, Athanasios Rantos, a afirmat joi că oficialii Comisiei Europene ar fi trebuit să fie mai transparenți...

Comisarii Gărzii de Mediu au dat amenzi de 90.000 de lei pentru neregulile găsite pe șantierele din Sectorul 2

Controalele s-au desfășurat în perioada 27 mai – 6 iunie, demersul reprezentând o acțiune comună de control alături de secția 28 Poliție. Mai multe...

„Trageți fără somație în îmbuibați. Trageți și apoi…”. Primul dosar al Procurorului General al României pe instigare la uciderea magistraților

Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat  Judecătoria Brașov cu acordul...

ULTIMA ORĂ