Polițiștii locali, protest în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

 

”Federaţia Naţională a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală România, afiliată la Blocul Naţional Sindical, informează că va organiza, mâine, 8 mai 2024, între orele 10.00 şi 13.00, un miting de protest în faţa Guvernului României. Mitingul este aprobat de Primăria Municipiului Bucureşti”, anunţă sindicaliştii.

Aceştia au transmis şi lista revendicărilor:

1. Aplicarea condiţiilor de muncă, prevăzute de Legea Poliţiei Locale nr. 155/2010, pentru poliţiştii locali;

2. Acordarea valorilor normelor de hrană obligatorii, pentru personalul poliţiei locale conform Ordinului MDPLA nr. 893/2023, O.G. Nr.26/1994 şi H.G. nr. 1474/2009;

3. Acordarea unei compensaţii financiare personalului poliţiei locale, pentru munca desfăşurată în zilele de week-end şi sărbători legale;

4. Modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post/1000 locuitori/ cu 1 poliţist local/1000 locuitori.

Imaginile care au făcut deliciul internauților. Mașină de la Poliția Locală, blocată în nisipul de pe plaja din Constanța

La începutul lunii decembrie 2023, Federaţia Naţională a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală a demarat o campanie publică pentru a atrage atenţia importanţei existenţei poliţiştilor locali în societate.

”Stimaţi guvernanţi, vă atragem atenţia să aveţi în vedere introducerea personalului din poliţia locală ca beneficiar al sporului de 75% pentru munca desfăşurată în week-end şi sărbători legale, alături de celelalte categorii de personal din domeniul apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională, la art. III alin (2) în proiectului de O.U.G. privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative “2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) în anul 2024, pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţişti, poliţiştii de penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională precum şi de personalul poliţiei locale, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislaţia aferentă lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază cuvenit(ă)”, arătau atunci poliţiştii locali.

Poliţiştii localin au avertizat că sunt singura structură bugetară din România care îşi desfăşoară activitatea în zilele de week-end şi sărbători legale care nu primeşte acest spor.

 

MAI MULT REALITATEA

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Lista completă a Guvernului Tomac, obținută în exclusivitate de Gândul. Ce nume noi de miniștri apar – SURSE

 Gândul vă prezintă, în exclusivitate, lista cu propunerile de miniștri din Guvernul Tomac. Potrivit unor surse politice, aceasta este lista completă a portofoliilor și...

Ion Cristoiu: Nicușor Dan declanșează un nou război al Troiei cu Eugen Tomac pe post de Elena

„După șase zile de discuții cu partidele politice, miercuri seara a fost clar că Eugen Tomac nu va primi sprijinul partidelor politice de dreapta”,...

Eugen Tomac anunță calendarul premergător votului de învestitură: „Îmi doresc, cât se poate de mult, să deblocăm această situație”

Premierul desemnat, Eugen Tomac, a anunțat joi, calendarul premergător votului de învestitură. Acesta a declarat joi, într-un interviu la RFI, că își dorește ca...

ULTIMA ORĂ