Mesajul lui Erdogan de Ziua Europei: Politicile faţă de Gaza au „zdruncinat încrederea” în UE

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat joi, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Europei, că politicile aplicate de „anumite ţări şi instituţii” de la începutul războiului din Gaza au „zdruncinat încrederea” în Uniunea Europeană, transmite France Presse.

De la începutul războiului din teritoriile palestiniene, care, potrivit Hamas, a făcut 34.904 morţi şi pe care Israelul îl duce ca represalii la masacrele din 7 octombrie (1.170 de morţi şi încă 129 de persoane luate ostatice), Erdogan s-a situat de partea mişcării palestiniene, de care este apropiat, şi a denunţat fără încetare atitudinea Occidentului, scrie France Presse, citată de Agerpres.

„Atâta timp cât crizele, conflictele şi războaiele care afectează Europa şi geografia noastră comună rămân nerezolvate, aceste valori vor continua să fie puse sub semnul întrebării”, avertizează el.

„Numeroase provocări, cum ar fi războaiele, conflictele, actele teroriste, migraţia ilegală şi schimbările climatice (…) ameninţă ordinea pe continentul european”, a continuat şeful statului turc.

Acesta denunţă „creşterea islamofobiei, a xenofobiei şi a rasismului pe întreg continentul (care) reprezintă una dintre cele mai mari surse de îngrijorare pentru cetăţenii noştri şi pentru imigranţii care trăiesc în Europa” şi subliniază „discriminarea şi crimele motivate de ură împotriva comunităţii turce europene (care) au devenit ceva obişnuit”.

Erdogan acuză „politicile de excludere” ale UE faţă de Turcia

Preşedintele Erdogan, a cărui ţară bate la uşa UE de aproximativ 30 de ani, consideră că este „timpul” să „dezvolte cooperarea lor în toate domeniile, inclusiv în negocierile de aderare”.

Turcia a fost recunoscută drept candidat în 1999, dar negocierile de aderare au fost îngheţate din 2018.

Şeful statului turc încheie cu un avertisment: „În faţa politicilor de excludere faţă de ţara noastră (…), Turcia nu se va abţine de la utilizarea şi dezvoltarea oportunităţilor şi capacităţilor sale strategice”.

Membră a NATO şi principalul aliat al acesteia pe flancul estic, Turcia – care îşi dezvoltă propria industrie de apărare – a cumpărat rachete antiaeriene S-400 de la Moscova.

Livrate în 2019, ele nu au fost niciodată puse în funcţiune, dar această achiziţie a declanşat o criză între Washington şi Ankara, blocând achiziţia de avioane americane F-35.

MAI MULT HOTNEWS

Ce țări ar putea negocia pacea în Ucraina din partea Europei. România nu este pe lista lui Zelenski

Declarațiile au fost oferite duminică în timpul unui interviu acordat CBS News. „Începând din decembrie 2025, Rusia a început să piardă inițiativa pe câmpul de...

Recomandăm și ...

Explicația lui Zelenski, cu privire la drona care e explodat în Galați, după ce a fost deviată de armata ucraineană

Volodimir Zelenski a oferit explicații, într-un interviu la CBS NEWS, referitor la drona rusească care a explodat la Galați, după ce a fost deviată...

Japonia respinge acuzaţiile de „militarism” ale Chinei. Tokyo urmează să transfere Filipinelor distrugătoare Abukuma şi avioane TC-90

Ministrul japonez al Apărării Shinjiro Koizumi a respins duminică acuzaţii de „militarism” ale Chinei şi a apărat politica de apărare mai puternică desfăşurată în...

Zelenski, apel către Trump în presa americană. „Asta este prioritatea pentru noi și marea, marea provocare”

Ucraina are o nevoie urgentă de rachete antibalistice din partea Statelor Unite pentru a răspunde unui număr tot mai mare de atacuri ale Rusiei,...

ULTIMA ORĂ