Piața ipotecară a crescut cu 29% în primul trimestru, în ciuda scumpirii locuințelor

În primele trei luni ale acestui an au fost acordate credite ipotecare noi în valoare de aproximativ 1,1 miliarde de euro la nivel național, excluzând refinanțările, conversiile, transferurile și restructurările.

În total, raportările realizate de Banca Națională a României (BNR) indică un volum de credite ipotecare acordate în România în trimestrul întâi din acest an de 2,15 miliarde de euro, în creștere cu peste 95% față de volumul de 1,1 miliarde de euro raportat pentru trimestrul I din 2023, acestea incluzând însă și refinanțările, conversiile, transferurile și restructurările.

„Piața ipotecară din România este într-o revenire puternică de mai multe luni, coroborată și cu creșterea numărului de locuințe vândute, care a fost de aproape 19% în primele trei luni din acest an față de perioada similară din 2023. Având în vedere rezultatele din primul trimestru din acest an, 2024 va fi un an cu un reviriment puternic, pregătindu-se astfel terenul pentru un 2025 care ar putea aduce un nou record de credite ipotecare acordate, în funcție și de dimensiunea stocului de locuințe aflate la vânzare și de evoluția macroeconomică locală. Încrederea consumatorilor a revenit însă la un nivel bun iar dobânzile urmează o tendință de scădere continuă”, a comentat Alexandru Rădulescu.

Parkside 67: Un studio spațios – 45 m²

Creșterea pieței de creditare ipotecară din primele luni ale acestui an s-a înregistrat într-un context în care dobânzile fixe, majoritare în ceea ce privește tipul de credite ipotecare contractate în 2024, au înregistrat noi scăderi, fiind ‚doborât’ și pragul de 5% pe an, cea mai bună ofertă ipotecară cu dobândă fixă existentă în acest moment pe piață fiind cu o dobândă de 4,9% pe an.

Consultanții estimează că și dobânzile variabile vor înregistra reduceri, cel mai probabil în ultimul trimestru din acest an, fără a se înregistra însă un nivel semnificativ de scădere, dobânzile fixe urmând să rămână și în următoarele 12 luni cele mai avantajoase.

”Pentru cei care au un credit ipotecar cu dobândă variabilă și nu au refinanțat până în prezent, în această perioadă ar fi un posibil ultim tren să facă acest pas. IRCC va scădea, însă nu va fi nivelul așteptat, cel puțin nu inițial, astfel încât dobânzile fixe vor continua să fie mai atractive, debitorii putând să revină la dobânzi variabile în viitor, printr-o refinanțare, în momentul în care acestea vor redeveni avantajoase”, a adăugat Alexandru Rădulescu.

În ceea ce privește rezultatele înregistrate în 2023, datele BNR arată că anul anterior au fost acordate în total în România credite ipotecare în valoare de 6,4 miliarde de euro, estimările SVN Credit Romania indicând un volum de credite ipotecare noi acordate de aproximativ trei miliarde de euro, sau 46% din totalul înregistrat.

Valoarea medie a unui credit ipotecar acordat la nivel național în 2023 a fost de circa 62.000 de euro, în timp ce prețul mediu la nivel național al unui imobil tranzacționat prin credit ipotecar în 2023 a fost de 85.000 de euro, în creștere de la 82.000 de euro în 2022, potrivit calculelor companiei. În total, anul trecut au fost acordate aproximativ 48.000 de credite ipotecare noi, comparativ cu un nivel de aproximativ 55.000 de credite ipotecare noi acordate în 2022.

MAI MULT ADEVARUL

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Cupa Mondială 2026: Paraguayanul Damian Bobadilla a marcat primul autogol al turneului

Paraguayanul Damian Bobadilla a marcat primul autogol al Cupei Mondiale din 2026.

Katy Perry, Future şi Tyla, la a treia ceremonie de deschidere a Cupei Mondiale, la Los Angeles – VIDEO

Katy Perry, Future şi Tyla s-au aflat printre vedetele care au performat la a treia ceremonie de deschidere a Cupei Mondiale, de această dată...

„Un bacalaureat de mântuială". O profesoară cu zeci de ani la catedră acuză că examenul a fost simplificat deliberat pentru a crește promovabilitatea

Bacalaureatul la Matematică a devenit mai ușor în ultimii zece ani, iar subiectele sunt concepute astfel încât să nu scadă rata de promovabilitate.

ULTIMA ORĂ