Bărbat amendat, după ce a abandonat în plină stradă 3 pui de pisică. Ce sumă a trebuit să scoată din buzunar

”La data de 18.05.2024, poliţiştii din cadrul Secţie 9 de Poliţie Rurală Şcheia, au fost sesizaţi de către un bărbat din satul Sf. Ilie, comuna Şcheia, judeţul Suceava, cu privire la faptul că in aceeai zi, în jurul orei 12:00, o persoană a abandonat trei exemplare feline pui, pe care i-a aruncat pe spaţiul public, din portbagajul unui autoturism. De asemenea, la faţa locului a fost identificat un exemplar felin pui, care prezenta şi o afecţiune medicală, la ambii ochi”, a transmis, luni, IPJ Suceava.

Un bihorean, amendat cu 17.000 de lei, după ce a abandonat pe stradă 7 căței

Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor şi au emis un ordin de plasare a animalului în adăpost pentru o perioadă de 45 zile, întrucât acesta nu a beneficiat de tratamente medicale, fiind pus în executare de către reprezentanţii Asociaţiei de protecţie a animalelor – Casa lui Patrocle Suceava, conform contractului încheiat de către CJ Suceava cu aceştia.

”Ulterior, exemplarul felin a fost transportat la un cabinet veterinar în vederea acordării asistenţei medicale veterinare. În continuarea verificărilor, poliţiştii au reuşit identificarea în trafic a autoturismului din care au fost aruncate exemplarele feline, stabilindu-se că la volanul acestuia se afla un bărbat cu domiciliul în municipiul Suceava, str. Aleea Lalelelor, judeţul Suceava. Cu ocazia efectuării unui control al autoturismului, în portbagajul acestuia a fost identificată o cutie din carton şi doi saci de rafie, care au fost folosiţi de către proprietar la savârşirea faptei”, au mai transmis polițiștii suceveni.

Bărbatul a fost dus la Poliţia, unde a recunoscut fapta, fiind amendat cu 3.000 de lei.

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Dronă navală misterioasă, descoperită în apropierea insulei Lefkada. Transporta explozibili și avea motorul pornit

Armata greacă investighează originea unei drone navale fără pilot descoperite de pescari într-o peșteră din apropierea insulei Lefkada, în Marea Ionică. Presa elenă susține...

Echipa feminină a României s-a calificat în semifinalele Campionatelor Mondiale de tenis de masă de la Londra

Selecţionata feminină a României s-a calificat în semifinalele Campionatelor Mondiale de tenis de masă pe echipe de la Londra, vineri seara, după ce a...

Un rubin uriaş, de 11.000 de carate, ”excepţional de mare, rar şi greu de găsit”, a fost găsit în Myanmar, anunţă noul Guvern birman

Un rubin uriaş, de 11.000 de carate, a fost găsit în Myanmar, unul dintre cele mai mari rubine găsite vreodată în această ţară din...

ULTIMA ORĂ