Iadul prin care a trecut o copilă de 13 ani: a fost abuzată sexual de jumătate din sat. Reacția halucinantă a polițiștilor

Cum s-a întâmplat totul

Minora, în vârstă de 13 ani, a trecut prin lucruri îngrozitoare în comunitatea în care se afla. Ea a fost abuzată de jumătate din bărbații din sat, iar familia a luat decizia de a-o închide într-un centru de plasament. Ca să fie protejată viața privată a familiei, nu putem dezvălui locul în care s-au petrecut ororile.

Părinții copilei spun că nu vor să o mai scoată din centrul din plasament pentru a nu se mai repeta povestea, iar ea să fie din nou victima abuzurilor. Doar în ultimii doi ani, copila a fost abuzată sexual de mai mult de zece consăteni. Indivizii au filmat actul sexual, apoi au urcat imaginile în mediul online.

Părinții fetei trec printr-un coșmar

Când a fost agresată sexual pentru prima dată, minora avea 12 ani, iar agresorul 33 de ani. Au urmat mulți adulți și chiar minori, colegi de clasă, care au continuat să o exploateze sexual.

„Unul filma şi unul făcea. După aia, tot în ziua respectivă, au dus-o la altă casă. La două zile am primit şi filmările. M-am dus la părinţii băiatului”, a spus mama fetei.

Părinții băiatului l-au apărat și au zis că este vina copilei pentru că cerea țigări.

„Au zis că ea e de vină, că cerea ţigări. Măi, cerea ţigări. N-are minte la 13 ani. Nu poţi să îi ceri tu, că nu judecă, ca un om normal. Dar pentru o ţigară să ajungi să faci aşa. E ceva inuman, e ceva ieşit din comun”, a povestit mama copilei.

Reacția halucinantă a oamenilor legii

Poliția știa situația cumplită a fetei și îi acuză pe părinți că nu au avut grijă de ea. Spun că minora a scăpat de sub controlul părinţilor. Mama fetei spune că este absolut disperată şi nu ştie cum să gestioneze situaţia.

„Doamnă, dar ştiţi, că numai cazul fiicei dumitale am? Sunt taxiul fiicei dumitale? Sunt atâtea cazuri. Aveţi grijă de ea, că sunteţi mamă. De ce aţi făcut-o?”, ar fi fost răspunsul polițistului, își aduce aminte mama.

În prezent, fata agresată are vârsta de 14 ani și este într-un centru de plasament. Părinții nu vor să o ia acasă de teama că minora ar putea fi traficată şi o vor pierde definitiv.

„Şi m-au chemat la tribunal, cum v-am spus şi mi-au spus dacă o iau acasă. Şi eu nu o iau, nu că nu o vreau, am spus la toată lumea. Nu fug de copil! Dar mi-e frică să nu o iau de la capăt! Asta am o teamă, pentru că ea e foarte credulă”, a mărturisit mama fetiței.

 

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Puterea prenumelui și numelui de familie. Eduard Agachi, numerolog: Este precum o haină

Comunitatea „Altceva” a fost invitată, sâmbătă, la o incursiune fascinantă în universul numerologiei. Jurnalistul Adrian Artene l-a avut invitat pe celebrul numerolog Eduard Agachi,...

China a aprobat importurile unor produse alimentare din România. Ce vor putea exporta producătorii locali

China a aprobat importurile de produse lactate din România, deschizând accesul producătorilor locali la o piaţă estimată la circa 70 de miliarde de dolari,...

Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, intră cu Bolojan în cămara cu şobolani: „Hai să lăsăm lumina aprinsă!”

Ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, sare în apărarea lui Ilie Bolojan. Acesta îi aşează la picioare toate cele 10 miliarde de euro...

ULTIMA ORĂ