S-a dat drept polițist de la Permise, ca să „rezolve” dosare. A fost trimis în judecată de DNA. Suma uriașă pe care a cerut-o unui bărbat ca să-l scape de dosar

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 14 – 16 aprilie 2024, inculpatul, prezentându-se drept agent de poliție în cadrul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Iași, ar fi pretins, direct și prin intermediar, de la o persoană (martor în cauză), cercetată sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism, suma de 23.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor procurori din cadrul DIICOT – Serviciul teritorial Iași și că-i va determina pe aceștia să dispună față de martor o soluție de clasare.

În contextul menționat mai sus, la data de 18 aprilie 2024, inculpatul ar fi primit de la martor suma de 23.000 euro, pretinsă inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iași cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.Anterior, în cauză procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu o persoană (intermediarul amintit mai sus), în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea unei infracțiuni de complicitate la trafic de influență.

În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina lui, a acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 (trei) ani.

MAI MULT REALITATEA

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

CONGRESUL EXTRAORDINAR AL PNL – Orban: După cinci ani mă întorc acasă! Am trăit exact aceeaşi dramă pe care o trăieşte Ciprian Ciucu, pentru că un procuror, înainte de...

Preşdintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, fost preşedinte al PNL, a cerut delegaţilor prezenţi, duminică, la Congresul Extraordinar al PNL, să le dea voie liberalilor...

Anunț legat de guvernul său făcut de Veștea în timpul Congresului PNL

Premierul desemnat Adrian Veștea anunță duminică, pe pagina sa de Facebook, că avut o întâlnire cu Florin Zaharia, propunerea sa pentru funcţia de ministru al...

Ciprian Ciucu, alături de Ilie Bolojan la Congresul PNL, în plină anchetă DNA

Prezența lui Ciprian Ciucu la Congresul extraordinar al PNL a atras atenția, în contextul în care edilul este cercetat de DNA într-un dosar de...

ULTIMA ORĂ