Autocar cu elevi, implicat într-un accident grav. Un șofer a murit, patru copii au fost duși la spital

Autorităţile din Vâlcea au activat, sâmbătă dimineaţa, Planul roşu după ce un autocar plin cu copii s-a izbit de un autoturism, răsturnându-se pe DN 67, în localitatea Tomşani, în urma accidentului o persoană decedând, iar mai mulţi copii fiind transportaţi la spital, pentru îngrijiri medicale, transmite Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, la locul accidentului intervin mai multe autospeciale şi ambulanţe. Persoana decedată, un tânăr de 22 de ani din localitatea Copăceni, care conducea autoturismul, a fost găsită iniţial încarcerată.

„Echipajele operative sosite la faţa locului au constatat că în evenimentul rutier au fost implicate un autoturism (o persoană încarcerată) şi un autocar (51 de minori şi cinci adulţi). Persoana încarcerată a fost extrasă cu celeritate de pompieri, dar, din nefericire, a fost declarată decedată. Pasagerii din autocar au fost evaluaţi medical, şoferul şi mai mulţi copii fiind transportaţi la spital. Pompierii militari au asigurat şi măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru.

Reprezentantul ISU Vâlcea a arătat că până acum au fost transportaţi la spital patru copii şi şoferul autocarului, Planul roşu fiind dezactivat la câteva minute după sosirea echipajelor de intervenţie.

Traficul în zonă este blocat, poliţiştii efectuând cercetări pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

The post Autocar cu elevi, implicat într-un accident grav. Un șofer a murit, patru copii au fost duși la spital appeared first on HotNews.ro.

MAI MULT HOTNEWS

Vremea în weekend în București și Ilfov. Cod galben de instabilitate atmosferică

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare valabilă sâmbătă, 6 iunie și 7 iunie, pentru Capitală și județul Ilfov. În acest interval, vremea...

Recomandăm și ...

Maratonul Profit "Infrastructura Digitală&Cloud": Piaţa serviciilor de cloud şi cea mai nouă investiţie a unui grup global în România, Necesitatea migrării în cloud şi avantajele acestor servicii, Inovaţii tehnologice...

Piaţa serviciilor de cloud şi cea mai nouă investiţie a unui grup global în România, Necesitatea migrării în cloud şi avantajele acestor servicii, Inovaţii...

Cine este Bill Pulte, omul lui Trump ajuns la conducerea spionajului SUA. Liderul de la Casa Albă cere concedieri masive în serviciile de informații

Președintele Donald Trump vrea restructurări masive în comunitatea de informații a SUA și îl împinge pe noul director interimar Bill Pulte, cunoscut sub porecla...

Coduri galbene de furtună în weekend. Unde vor fi vijelii și ploi torențiale. Prognoza actualizată de la ANM, pentru Gândul

Până astăzi, la ora 23:00, este valabilă o atenționare cod galben, emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).  În Moldova, cea mai mare parte...

ULTIMA ORĂ