Ciolacu va discuta cu Iohannis despre propunerea de comisar european. „Atributul desemnării este al primului-ministru”

Atributul desemnării comisarului european este al prim-ministrului, a declarat sâmbătă şeful Executivului, Marcel Ciolacu, afirmând că va avea o discuţie şi cu preşedintele Klaus Iohannis pe acest subiect, informează Agerpres.

El a fost invitat, la Buzău, să comenteze speculațiile legate de susținerea candidaturii la Nicolae Ciucă la alegerile prezidenţiale la schimb cu garanţia că va fi menţinut ca premier şi, de asemenea, că un social-democrat va fi propus pentru postul de comisar european care urmează să revină României.

„În primul rând, atributul desemnării comisarului european este al primului-ministru. Este o discuţie şi în coaliţie şi voi avea o discuţie şi cu preşedintele României, care este, de fapt, reprezentantul României la Consiliul European. Negocierile în ceea ce priveşte comisarul deja sunt începute de şase luni şi cu mai mulţi lideri europeni, am avut ieri discuţii telefonice. Lucrurile sunt într-o direcţie corectă şi mai ales instituţională”, a spus Marcel Ciolacu.

La începutul acestei săptămâni, primul-ministru afirma că numele persoanei care va fi desemnată comisar din partea României depinde de portofoliul pe care viitorul președinte al CE îl va oferi țării noastre.

„Am insistat foarte mult pe Economie şi Piaţă Internă. Cred că România, tot ce se întâmplă acum este despre economie, şi cred că cel mai bun portofoliu pentru România este Economie şi Piaţă Internă”, a adăugat Ciolacu.

Întrebat dacă portofoliul Apărării în viitoarea Comisie Europeană nu ar fi mai de interes pentru România în contextul războiului de la granițe, Ciolacu a răspuns: „Ne-ar avantaja în ce sens, că nu înseamnă că comisarul pe Apărare gestionează trupele? Ele sunt gestionate în NATO”.

The post Ciolacu va discuta cu Iohannis despre propunerea de comisar european. „Atributul desemnării este al primului-ministru” appeared first on HotNews.ro.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Myanmar a redus pedeapsa fostei preşedinte Aung San Suu Kyi

Myanmar a redus pedeapsa cu închisoarea aplicată fostei preşedinte Aung San Suu Kyi, a declarat, vineri, avocatul acesteia pentru Reuters, în cadrul unei amnistii...

Drumarii lucrează intens pentru deszăpezirea Transalpina, pe sectorul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului – VIDEO

Drumarii lucrează intens pentru deszăpezirea Transalpina, pe sectorul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului. Intervenţiile presupun degajarea carosabilului şi refacerea condiţiilor minime de siguranţă...

Ministerul Educaţiei anunţă lansarea apelului pentru selecţia cadrelor didactice în vederea desfăşurării evaluării proiectelor de manuale şcolare pentru clasa a IX-a / Condiţii de înscriere şi calendar

Ministerul Educaţiei anunţă lansarea apelului pentru selecţia cadrelor didactice în vederea desfăşurării evaluării proiectelor de manuale şcolare. Aceştia vor trebui să analizeze proiectele de...

ULTIMA ORĂ