Ciucu, despre o nouă candidatură a lui Burduja la Primăria Generală: „Are potențial/ Poate să mai încerce”

Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, a afirmat că Sebastian Burduja „poate să mai încerce” o candidatură la Primăria Capitalei întrucât liderul PNL București „are potențial”.

„Oamenii au timp să crească şi să se reinventeze, dacă este cazul. Are potenţial. Nu o să îmi vorbesc colegii de rău, chiar nu sunt ironic, poate să mai încerce, are timp în perioada următoare la dispoziţie şi poate să muncească şi poate să se reinventeze”, a declarat, sâmbătă, Ciprian Ciucu la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, transmite News.ro.

Întrebat dacă Sebastian Burduja mai poate rămâne preşedintele PNL Bucureşti, Ciucu a răspuns că aceasta este decizia lui Burduja.

„Asta este o decizie pe care trebuie să o ia domnul Burduja, Biroul pe Bucureşti, trebuie să o ia PNL. Nu sunt eu cel care trebuie să decidă acest lucru”, a subliniat Ciucu.

Președintele PNL București, o funcție decorativă

Ciprian Ciucu a afirmat că nu îşi doreşte funcţia de lider al PNL Bucureşti, deoarece aceasta este lipsită de putere.

„Am fost acolo, ştiu cum este, nu e nimic din care să nu ştiu cum este. Poziţia de preşedinte al PNL Bucureşti, USR Bucureşti este o poziţie mai degrabă decorativă. Este o poziţie decorativă pentru că are rol de coordonare, deci nu poate să impună decizii la nivel de Bucureşti, sectoarelor. Dacă un sector de Bucureşti spune eu vreau să mă aliez cu ceilalţi, eu vreau o altă politică, nu ai ce să spui. Nu mai îmi doresc poziţii decorative lipsite de putere”, a declarat Ciucu.

Primarul a argumentat că, în perioada în care a condus organizația PNL din Capitală nu a putut să imprime o linie politică unitară filialelor de sectoare, problemă cu care se confruntă și organizațiile PSD și USR din București

„Este unul dintre motivele pentru care Bucureştiul nu a mai dat candidaţi puternici de la aceste partide de mulţi ani. (…) Eu nu mă duc să fiu paratrasnet”, a spus Ciucu.

În ceea ce priveşte o eventuală candidatură la Primăria Capitalei pentru patru ani, Ciucu a afirmat: „Nu exclud să candidez, dacă nu e o opţiune mai bună şi cred eu că pot să reformez cu adevărat oraşul, nu exclud să candidez. Nici nu o să mă bat foarte activ ca să candidez”.

Sebastian Burduja a preluat conducerea PNL București în noiembrie 2023 și apoi a candidat din partea liberalilor la Primăria Capitalei, obținând un scor de numai 7,5% din voturi.

The post Ciucu, despre o nouă candidatură a lui Burduja la Primăria Generală: „Are potențial/ Poate să mai încerce” appeared first on HotNews.ro.

MAI MULT HOTNEWS

Președintele PSD Buzău îi cere lui Constantin Toma să-și dea demisia și din „funcția de membru”. Ar pierde mandatul de primar

„Era firesc. În urma declarațiilor din ultimul an de zile nu se mai regăsea în acest partid. Cred că este firesc să facă, dacă...

Recomandăm și ...

CSM: Proiectul noii legi a salarizării a fost iniţiat „cu încălcarea flagrantă” a Constituţiei

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, marţi, că proiectul de lege privind salarizarea pentru personalul plătit din fonduri publice a fost iniţiat cu...

CSM: Proiectul de lege privind salarizarea pentru personalul plătit din fonduri publice, în contradicţie cu Legea fundamentală şi cu statutul magistraţilor, nu poate fi promovat în forma propusă

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) consideră că proiectul de lege privind salarizarea pentru personalul plătit din fonduri publice este în contradicţie cu Legea fundamentală...

POLITICO: Ucraina şi R. Moldova se îndreaptă spre începerea negocierilor oficiale de aderare la UE în luna iunie. Budapesta ar fi dispusă să renunţe la opoziţia faţă de aderarea...

Ungaria a dat de înţeles că va renunţa la opoziţia sa de lungă durată faţă de cererea Kievului de aderare la UE, permiţând astfel...

ULTIMA ORĂ