Un fost oficial rus, acuzat că a deturnat fonduri de 22,6 milioane de dolari, prins de FSB după ce ar fi reușit să se ascundă timp de 12 ani

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat luni că a arestat un fost oficial din cadrul Ministerului Agriculturii acuzat de deturnarea a miliarde de ruble în urmă cu mai bine de zece ani, informează The Moscow Times.

Agenții de aplicare a legii l-au arestat pe Oleg Donskikh – care a condus unul dintre departamentele Ministerului Agriculturii până în 2012 – în regiunea Moscovei, după ce acesta a fost fugar timp de 12 ani.

Între 2007 și 2008, Donskikh „și complicii lui, prin intermediul unor entități juridice pe care le controlau, au furat împrumuturi emise de Rosselkhozbank JSC”, a transmis purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, referindu-se la o bancă de stat care ajută industria agroalimentară.

„În plus, ei au deturnat fonduri primite de la Rosagroleasing”, a adăugat purtătorul de cuvânt. Rosagroleasing este cea mai mare companie de stat de leasing din sectorul agroindustrial din Rusia.

Donskikh este acuzat că a deturnat în total peste 2 miliarde de ruble, adică aproximativ 22,6 milioane de dolari.

FSB susține că fostul oficial al Ministerului Agriculturii a fost ajutat de doi oameni de afaceri din regiunea centrală Lipetsk, care au fost încarcerați în 2017.

Într-o înregistrare video cu arestarea lui Donskikh, difuzată luni de presa rusă de stat, fostul oficial a afirmat că nu avea cunoștință de acuzațiile care i se aduc și că a locuit în regiunea Moscovei începând din anul 2008.

MAI MULT HOTNEWS

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Pe un ton glumeț, Donald Trump și-a numit posibilii succesori la Casa Albă. VIDEO

Donald Trump a transformat o întâlnire cu responsabili ai administrației într-o testare improvizată despre posibili succesori ai săi la Casa Albă. 

Pe un ton glumeț, Donald Trump și-a numit posibilii succesori la Casa Albă. VIDEO

Donald Trump a transformat o întâlnire cu responsabili ai administrației într-o testare improvizată despre posibili succesori ai săi la Casa Albă. 

Primarul Aradului anunţă că în curând transportul public cu 1 leu pe zi devine realitate. Abonamente sub 30 de lei

Primarul Aradului, Călin Bibarţ, a anunţat, marţi, că transportul public cu 1 leu pe zi va deveni realitate în curând, proiectul de hotărâre având...

ULTIMA ORĂ