Curtea Supremă a SUA blochează din nou lupta împotriva poluării aerului

Judecătorii celei mai înalte instanțe din Statele Unite au decis, cu 5 voturi pentru și 4 împotrivă, să suspende aplicarea unui așa-numit plan de „bună vecinătate”, care vizează combaterea poluării atmosferice care trece de la un stat la altul, până la soluționarea unui litigiu în fața instanțelor inferioare.

„Aplicarea regulii EPA împotriva petiționarilor trebuie suspendată până când petițiile de revizuire ale petiționarilor vor fi soluționate” de o curte de apel din Washington, a precizat Curtea în hotărârea sa.

Decizia a fost luată de o majoritate de 5 judecători conservatori împotriva a 3 progresiști, cărora li s-a alăturat judecătoarea conservatoare Amy Coney Barrett.

Pentru EPA, acest plan ar trebui să contribuie la reducerea smogului, care este nociv pentru sănătate, dar poate avea și „beneficii economice”.

Dar regulamentul a fost contestat în instanță de trei state conduse de republicani, Ohio, Virginia de Vest și Indiana, susținute de industriile cărbunelui și metalurgiei.

Potrivit unei legi americane privind poluarea aerului, statele federale sunt responsabile de reglementarea poluării, dar Agenția poate respinge sau modifica planurile lor de control și poate defini standarde comune.

„Decizia de astăzi este dăunătoare nu numai pentru comunitățile care respiră aer poluat, ci și pentru democrație însăși”, a declarat Holly Bender de la Sierra Club, un grup de apărare a mediului, denunțând faptul că Curtea „a luat partea poluatorilor și a industriei”.

În ultimii ani, administrația Biden a încercat să restabilească o serie de standarde de poluare a aerului care fuseseră abolite de fostul președinte republican Donald Trump.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Psihologii explică de ce un apel banal valorează mai mult decât toate felicitările de sărbători

Psihologii spun că bunicii cu adevărat iubiți nu sunt cei sunați de Crăciun sau de ziua de naștere. Sunt cei pe care nepoții îi...

Superliga: Universitatea Craiova câştigă la Mioveni, 1-0 cu FC Argeş, şi are 3 puncte avans în fruntea clasamentului

Echipa Universitatea Craiova a învins luni seara, în deplasare, scor 1-0, formaţia FC Argeş, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii, şi oltenii revin...

Dr. Sandra Alexiu: Oamenii se tem de vaccinare pentru că nu cunosc riscurile la care se expun / Sunt oameni care nu au văzut cum arată bolile în realitate

Dr. Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, a explicat, luni seară, că sunt oameni care se tem de vaccinuri pentru că nu...

ULTIMA ORĂ