Proiectul ”Aspretele Trăieşte” – De la 12 exemplare în 2021, la 154 în 2023, în râul Vâlsan, singurul loc în care aspretele se regăseşte /Ministrul Mediului a vizitat puncte cheie ale proiectului /Găvan: Salvând aspretele ne salvăm, de fapt, pe noi înşine

Numărul de exemplare de asprete, peşte ameninţat cu dispariţia care trăieşte doar în râul Vâlsan, a crescut de la 12 exemplare identificate în 2021, la 154 în 2023 anunţă Fundaţia Alex Găvan, care a iniţiat proiectul ”Aspretele Trăieşte”, subliniind că, în perioada 25 iunie – 3 iulie se desfăşoară pescuit ştiinţific la asprete cu o echipă de nouă ihtiologi, parte din etapa finală a acţiunilor de evaluare a efectivelor speciei, desfăşurate pe o perioadă de trei ani. Ministrul Mediului a vizitat joi puncte cheie ale proiectului, afirmând că ”orice specie care, prin dispariţia ei, reduce biodiversitatea, ia cu ea şi o parte din viaţa Planetei”. La rândul său, conservaţionistul Alex Găvan, fondator al proiectului Aspretele Trăieşte, consideră că, salvând aspretele ne salvăm, de fapt, pe noi înşine. ”Suntem cu toţi custozii acestei planete, nu stăpânii ei, nu cuceritorii ei”, explică el.

MAI MULT NEWS.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Primul petrolier neiranian care traversează Strâmtoarea Ormuz după armistițiu. Cărei țări aparține nava

Un petrolier neiranian a traversat Strâmtoarea Ormuz la scurt timp după încetarea focului dintre SUA și Iran, devenind prima navă de acest tip care...

Primul petrolier neiranian care traversează Strâmtoarea Ormuz după armistițiu. Cărei țări aparține nava

Un petrolier neiranian a traversat Strâmtoarea Ormuz la scurt timp după încetarea focului dintre SUA și Iran, devenind prima navă de acest tip care...

Germania reia relaţiile cu Iranul, anunţă Merz şi avertizează cu privire la un eşec al ”procesului de pace” între SUA şi Iran din cauza Războiului din Liban. El cere...

Germania a reluat relaţiile cu Iranul, anunţă cancelarul german Friedrich Merz, în urma armistiţiului temporar încheiat de către Teheran cu Statele Unite, ai căror...

ULTIMA ORĂ