Bărbat, lăsat să moară cu zile la Spitalul Pantelimon din Capitală. Familia face acuzații grave: de la tratament defectuos la încercare de mușamalizare

Spitalul Sf. Pantelimon este vizat de o nouă plângere penală. În urmă cu două luni, un vârstnic a suferit un infarct pe stradă. Fiul său reclamă că primul echipaj SMURD ajuns la fața locului nu avea medic, iar cel de-al doilea a venit după alte 15 minute. În tot acest timp, omul ar fi agonizat pe trotuar, iar starea sa s-ar fi agravat.În cele din urmă, pacientul a fost dus la Spitalul Sfântul Pantelimon. Trei zile mai târziu, a fost transferat pe secția de terapie intensivă în comă indusă.

Elena Voicu, medicul ATI dat afară din spitalul Sfântul Pantelimon, rupe tăcerea în cazul pacienților morți. Ce s-a întâmplat la ATI

Deși specialiștii de pe secție i-ar fi spus bărbatului că tatăl său va fi scos din comă abia după două-trei zile, pacientul era perfect conștient la doar o zi distanță. Mai mult, medicii și-ar fi schimbat complet discursul și ar fi spus că pacientul trebuia să fie trezit.La o săptămână după atacul de cord, spune bărbatul, tatăl său era complet treaz și chiar le-ar fi mulțumit medicilor că i-au salvat viața. Cu toate acestea, în următoarea zi, a suferit un nou infarct și a intrat în comă.Bărbatul vorbește despre faptul că tatăl său a primit o cantitate insuficientă de noradrenalină la fel ca în cazul celor 17 pacienți care au murit în condiții suspecte în urmă cu câteva luni tot la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală.

Noi detalii în cazul morților de la Spitalul Sfântul Pantelimon. O femeie a fost reținută pentru mărturie falsă

După ce i-au spus că îi va fi administrată noradrenalină, medicii nu l-au mai lăsat să își vadă tatăl și nu au mai transmis nimic despre starea sa de sănătate, acuză bărbatul. În schimb, îi dăduseră asigurări că va urma un al treilea infarct după care nu va mai putea fi salvat. Două zile mai târziu, a fost anunțat că tatăl său a murit. Bărbatul a depus o plângere în urma căruia a fost deschis un dosar penal și îi acuză pe medici de neglijență.Între timp, au ieșit la iveală detalii șocante despre ancheta desfășurată deja la Pantelimon. Corpul de control trimis de Ministrul Alexandru Rafila ar fi fost condus de doi pensionari: Luca Sorin Ion, șef interimar al Corpului de Control și Octavian Melintescu, consilierul personal al primului ministru. Cel din urmă nici măcar nu are atribuții de control și din ce în ce mai multe voci vorbesc despre o posibilă mușamalizare. 

MAI MULT REALITATEA

O pastilă zilnică dublează perioada de supraviețuire pentru pacienții diagnosticați cu cel mai agresiv tip de cancer

Medicamentul, numit daraxonrasib, pare a fi un progres în gestionarea unei boli care are cea mai mare rată de mortalitate dintre toate tipurile majore...

Recomandăm și ...

Gheorghe Hagi a stabilit lotul pentru meciul cu Georgia. Jucătorii pe care selecționerul a ales să îi lase în România

Selecţionerul Gheorghe Hagi a definitivat lista jucătorilor care vor face deplasarea în Georgia pentru partida de la Tbilisi. Din cauza programului atipic al acestei...

Comisar european: Putin ar putea fi gata să atace sate NATO și își face deja stocuri pentru un nou război

Comisarul european pentru Apărare, Andrius Kubilius, avertizează că Rusia ar putea fi pregătită să atace state membre NATO și spune că Moscova își construiește...

O pastilă zilnică dublează perioada de supraviețuire pentru pacienții diagnosticați cu cel mai agresiv tip de cancer

Medicamentul, numit daraxonrasib, pare a fi un progres în gestionarea unei boli care are cea mai mare rată de mortalitate dintre toate tipurile majore...

ULTIMA ORĂ