Tuesday, February 3, 2026

Radu Naum, despre fotbalistul român: „Un Domnul Goe căruia mamițele îi permit orice și ajunge să creadă că e genial”

Radu Naum scrie pe GOLAZO.ro despre marile probleme ale fotbalistului român. 

„Cu cât e mai talentat, pe atât fotbalistul român e ținut mai mult, până la perfecta extincție a șanselor lui de a atinge fotbalul mare, într-o pubertate profesională absolut nimicitoare. E un Domnul Goe căruia toate mamițele și mamițicile îi permit orice până când acesta ajunge să creadă că e chiar genial deși nu a apucat să dea vreun examen serios al vieții.

Apoi ajunge în străinătate, în Vestul crud care nu vrea să îl gâdile sub bărbie, să îl ajute să se încalțe și să îi aducă micul dejun la pat. Și înțepenește. Nu mai recunoaște nimic. Nu mai știe pe ce lume e. Cine e. Aici, în țărișoară, ajungea un călcâi în careu ca să se prăbușească toți în adulație. Acolo, o mie de sprinturi până la vomitat nu sunt nimic deosebit”.

Citește continuarea pe GOLAZO.ro

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Viticultorii din Prahova câștigă procesul cu Ministerul Agriculturii: ordinul care a oprit sistemul antigrindină a fost anulat

În anul 2024, Ministerul Agriculturii a decis suspendarea permanentă a acțiunilor sistemului antigrindină în mai multe zone, inclusiv în județul Prahova. Mecanismul este utilizat...

Viticultorii din Prahova câștigă procesul cu Ministerul Agriculturii: ordinul care a oprit sistemul antigrindină a fost anulat

În anul 2024, Ministerul Agriculturii a decis suspendarea permanentă a acțiunilor sistemului antigrindină în mai multe zone, inclusiv în județul Prahova. Mecanismul este utilizat...

Elon Musk anunţă că SpaceX preia xAI, în timp ce miliardarul vrea să construiască centre de date în spaţiu şi un „soare conştient”

Miliardarul Elon Musk a declarat luni că SpaceX a achiziţionat start-up-ul său de inteligenţă artificială xAI, combinând compania de rachete şi sateliţi cu producătorul...

ULTIMA ORĂ