Viticultorii din Prahova câștigă procesul cu Ministerul Agriculturii: ordinul care a oprit sistemul antigrindină a fost anulat

În anul 2024, Ministerul Agriculturii a decis suspendarea permanentă a acțiunilor sistemului antigrindină în mai multe zone, inclusiv în județul Prahova. Mecanismul este utilizat pentru diminuarea riscului de grindină și are rolul de a proteja culturile agricole împotriva fenomenelor meteo extreme.

Ministrul Florin Barbu a explicat atunci că decizia a fost luată la solicitarea fermierilor din Prahova, Buzău și Vrancea, care au susținut că, în perioadele când sistemul antigrindină era activ, ploaia părea redusă, motiv pentru care au cerut oprirea acestuia.

Ordinul, declarat ilegal

Producătorii de vin, reuniți în Asociația Dealu Mare-Tohani, au atacat ordinul în instanță, care a admis acțiunea și a dispus anularea actului normativ. Reprezentanții viticultorilor susțin că actul normativ a fost declarat ilegal și „a provocat daune incomensurabile comunităților și afacerilor din regiunea Dealu Mare și nu numai”.

„În acest moment, ordinul a fost declarat ilegal de către instanțele judecătorești și a fost anulat”, au transmis reprezentanții Asociației, citați de Agrointeligența.

Argumente științifice în sprijinul viticultorilor

În cadrul procesului, poziția viticultorilor a fost susținută nu doar de specialiști din domeniul combaterii grindinei, ci și de cercetători. Potrivit asociației, „victoria în instanță a fost obținută și cu ajutorul cercetării. În opoziție cu acest ordin s-au plasat nu doar specialiștii Autorității de resort antigrindină, ci și cercetători ai Academiei de Științe Agricole și Silvice și ai Institutului pentru Protecția Plantelor”.

Fermieri afectați, fără despăgubiri

Reprezentanții sectorului viticol spun însă că hotărârea instanței vine prea târziu pentru o parte dintre fermele afectate: „Este prea târziu pentru gospodăriile și fermele care au fost lovite de grindină în 2025 și a căror dezdăunare probabil nu va fi făcută niciodată”. Aceștia dau ca exemplu chiar cazul uneia dintre entitățile care au susținut ordinul contestat: „Oltina, societatea lui Cosmin Olteanu, un apropiat al ministrului Barbu, a intrat între timp în reorganizare judiciară”.

De ce numai Prahova?

Viticultorii susțin că sistemul antigrindină funcționează în zonă de zeci de ani și că și-a dovedit eficiența. Potrivit Asociației Dealu Mare-Tohani, mecanismul este utilizat în diferite forme încă din anii ’60. Ulterior, „acesta a fost reorganizat în forma actuală, inițial ca structură-pilot în Prahova, pentru ca apoi, urmare a rezultatelor foarte bune pe care le-a avut, să se extindă la nivel național”.

Aceștia susțin că, în practică, suspendarea a afectat funcțional doar sistemul din Prahova, singurul complet omologat și operațional. „Nu cunoaștem motivul real pentru care ministrul Florin Barbu a ales să suspende sistemul antigrindină în Prahova, și doar în Prahova, în condițiile în care acesta este singurul sistem omologat din țară, fiind în plus certificat la nivelul Uniunii Europene și al României”, au transmis reprezentanții producătorilor prahoveni.

Decizii pe baze științifice

Pentru a evita pierderi economice semnificative, viticultorii solicită autorităților ca, pe viitor, „deciziile administrative cu impact major asupra agriculturii să fie fundamentate pe argumente științifice”.

Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.

MAI MULT MEDIAFAX

Amazon investește 10 miliarde de euro în Europa și promite 25.000 de noi locuri de muncă

Anunțul a fost făcut în cadrul evenimentului „Delivering the Future”, organizat la Londra. Investiția vine după ce Amazon a declarat că a cheltuit peste...

Recomandăm și ...

Soluția Ministerului Mediului pentru plajele supralărgite fără nicio zonă de umbră: ce presupune programul pilot la cre lucrează

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, anunţă joi că se află pe ultimele etape de obţinere a avizelor necesare pentru un program pilot de...

Soluția Ministerului Mediului pentru plajele supralărgite fără nicio zonă de umbră: ce presupune programul pilot la cre lucrează

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, anunţă joi că se află pe ultimele etape de obţinere a avizelor necesare pentru un program pilot de...

Laborator plutitor pe Dunăre: cea mai mare navă de cercetare din UE pornește într-o misiune fără precedent de aproape o lună

Cea mai mare navă europeană dedicată cercetării apelor interioare, REXDAN, va desfășura, în perioada 4–29 iunie 2026, o amplă misiune științifică internațională pe Dunăre,...

ULTIMA ORĂ