e-TVA: Dacă notele explicative nu vor fi înțelese, Fiscul posibil să vină în control ori să emită decizii de impunere

La e-TVA trebuie să completăm un decont pe care să-l comparăm după aceea cu decontul propus de autoritatea fiscală, a declarat Dan Schwartz, managing partner RSM.

Nu se spune în momentul de față în lege, afirmă el, dar este foarte posibil ca acolo unde explicațiile pe care va trebui să le furnizăm prin așa-numitele note explicative nu vor fi înțelese sau vor fi considerate insuficiente de către ANAF, Fiscul:

• fie va proceda, dacă lucrurile sunt ceva mai complicate, la un control fiscal imediat
• fie va proceda la un lucru de care mie mi-e teamă: emiterea de decizii de impunere fără control fiscal, urmând ca noi să atacăm pe cale administrativă și pe cale judiciară actele normative fiscale emise de ANAF.

“Asta înseamnă o nouă povară pusă pe umerii mediului de afaceri care și așa este sufocat de birocrația care devine în forma ei clasică și digitală, pe zi ce trece tot mai sufocantă”, a afirmat Schwartz într-o dezbatere organizată de CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Diana Buzoianu, declarații după controlul la Administraţia Rezervaţiei Delta Dunării: „Practic, suntem într-o situaţie la marginea dezastrului” / „Fondurile europene au fost pierdute sau chiar sabotate”

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a prezentat sâmbătă concluziile controlului efectuat de Corpul de Control la Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, în cadrul unei conferințe...

Virgil Bălăceanu: „Pentru europeni nu ar fi o situație fericită ieșirea SUA din NATO, dar nici nu rămân complet fără apărare”

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, General (r) Virgil Bălăceanu fost reprezentant al României la Comandamentul NATO...

După ce l-a demis vineri, ministra Mediului, Diana Buzoianu, vrea să-l dea pe mâna DNA pe Bogdan Bulete, fost guvernator al Deltei Dunării

Diana Buzoianu, ministrul Mediului, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă, că vrea să-l dea pe mâna DNA și ANI pe Bogdan...

ULTIMA ORĂ