„Este exact ceea ce avem nevoie”: Rusia salută opțiunea lui Donald Trump pentru postul de vicepreședinte

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a apreciat miercuri decizia candidatului republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, de a-l desemna ca eventual vicepreşedinte pe senatorul J.D. Vance, cunoscut pentru poziţia sa pacifistă şi împotriva sprijinului pentru Ucraina, transmite dpa, care preia agenţia oficială de presă rusă TASS.

„Nu putem decât să salutăm asta, deoarece este exact ceea ce avem nevoie – încetarea inflamării Ucrainei cu arme”, a spus Lavrov. „Războiul se va sfârşi. Vom începe să căutăm soluţii”, a adăugat el.

Statele Unite au fost până acum cel mai mare furnizor de armament pentru Ucraina invadată de Rusia din februarie 2022. Aliaţii din NATO ai americanilor sunt însă îngrijoraţi de perspectiva unei victorii a lui Trump în alegerile din noiembrie, deoarece nu contează pe disponibilitatea sa de a sprijini în continuare efortul de război al ucrainenilor.

Lavrov a afirmat că din câte a auzit Vance susţine încetarea livrărilor de armament pentru Ucraina şi doreşte găsirea unei soluţii la conflict.

Senatorul, fost critic înverşunat al lui Trump, a ajuns să îl susţină fără rezerve şi este considerat o vedetă în ascensiune a Partidului Republican. El a votat împotriva pachetului de ajutor de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, adoptat de Senatul SUA în aprilie, şi protestează frecvent împotriva asistenţei acordate Kievului de Washington. Cu numai câteva zile înainte de începutul invaziei ruse, el a declarat: „Nu mă interesează de fapt ce se întâmplă cu Ucraina, într-un fel sau altul”.

Trump a fost desemnat oficial drept candidat al republicanilor la preşedinţia Statelor Unite luni, iar Convenţia partidului, organizată la Milwaukee, în statul Wisconsin, a oficializat miercuri şi nominalizarea lui Vance pentru funcţia de vicepreşedinte.

Fostul preşedinte a susţinut de mai multe ori că dacă va fi ales din nou va reuşi să pună capăt războiului din Ucraina, dar nu a explicat cum ar face asta. (Agerpres)

MAI MULT HOTNEWS

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

ADRIAN VEŞTEA, DESEMNAT PREMIER – Deputaţii şi senatorii PNL, primarii de municipii reşedinţă de judeţ şi preşedinţii de Consilii Judeţene care nu sunt membri ai Biroului Politic Naţional, invitaţi...

Biroul Politic Naţional al PNL a fost convocat pentru luni, la ora 17.00, dar în format extins, urmând să participe şi persoane care nu...

Cutremurul devastator din Filipine a ridicat fundul mării cu până la doi metri. Coralii au ieșit la suprafață, iar litoralul s-a extins cu 200 de metri

Seismul produs luni în largul insulei Mindanao a provocat moartea a cel puțin 61 de persoane, iar alte aproximativ 40 sunt în continuare date...

Conducerea PSD, în ședință după desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier

Consiliul Politic Național al PSD se reunește luni, de la ora 15.00, în format online, în contextul negocierilor pentru formarea unui nou guvern. Ședința...

ULTIMA ORĂ