Guvernul a aprobat normele de aplicare pentru Ordonanţa privind testele antidrog. Cum se aplică

Potrivit normelor, se înfiinţează o platformă informatică dedicată, pentru realizarea comunicării între instituţiile medico-legale şi unităţile de poliţie, iar de la data operaţionalizării platformei, rezultatele analizelor toxicologice se pun la dispoziţia unităţilor de poliţie prin intermediul platformei informatice destinate acestui scop.

„Guvernul a adoptat astăzi normele de aplicare. Hotărârea este propusă de Ministerele Sănătăţii şi Afacerilor Interne şi conţine norme clare privind recoltarea, depozitarea şi transportul mostrelor în vederea testării”, a spus Mihai Constantin.

 ”La nivelul Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului de Interne se va institui o comisie care să stabilească instituţiile medico-legale care efectuează analizezle toxicologice (..) arondarea unităţilor teritoriale de poliţie la aceste unităţi medico-legale precum şi programul de asigurare a permanenţei în zilele de repaos săptămânal, sărbători legale sau în zilele lucrătoare când se acordă zile libere, prin hotărâre a Guvernului.

Purtătorul de cuvânt a menţionat că, pentru o mai bună comunicare instituţională, Ministerul Afacerilor Interne, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii, dezvoltă o platformă informatică dedicată, pentru realizarea comunicării între instituţiile medico-legale şi unităţile de poliţie.

”De la data operaţionalizării platformei, rezultatele analizelor toxicologice se pun la dispoziţia unităţilor de poliţie prin intermediul platformei informatice destinate acestui scop”, a mai spus Constantin.

Ce alcoolemie i-a ieșit unui șofer care ar fi mâncat o ciocolată cu rom? Bărbatul a dat în judecată poliția română și a câștigat

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Bărbatul care a furat componente din instalaţia de oxigen a Spitalului Pantelimon, arestat preventiv

Bărbatul de 65 de ani, suspectat că a furat o ţeavă şi un robinet de la instalaţia de oxigen a Spitalului Pantelimon din Bucureşti,...

Macron și Tusk vor o Europă mai puternică militar. Summit decisiv la Gdansk

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul polonez Donald Tusk se întâlnesc luni la Gdansk în Polonia pentru întări o apropiere strategică bilaterală, în special...

Cole Palmer exclude posibilitatea plecării de la Chelsea: „Nu am de gând să părăsesc echipa”

Aflat în centrul multor speculaţii în ultimele săptămâni, internaţionalul englez Cole Palmer a răspuns fără ocolişuri la zvonurile care îl dădeau plecat de la...

ULTIMA ORĂ