O șoferiță „perseverentă”. A fost prinsă la volanul mașinii la nici două ore după ce i-a fost luat permisul pentru că băuse

Mai exact, e vorba despre o femeie de 54 de ani, din comuna Plăieșii de Jos. Ea a fost prinsă la volan pe un drum din Tuşnad, la aproximativ două ore după ce îi fusese luat permisul pentru conducere sub influența alcoolului, informează, vineri, IPJ Harghita.

Când a fost oprită prima oară mașina în trafic

Prima oară, mașina condusă de șoferiță a fost trasă pe dreapta joi seară, 25 iulie, în jur de ora 21, iar femeia a fost testată cu alcooltestul. Din câte reiese din informațiile anunțate de către polițiști, rezultatul testării nu a fost negativ. Semn că șoferița ar fi băut, înainte de a urca la volan.

„La data de 25 iulie 2024, în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Miercurea Ciuc, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat o femeie, de 54 de ani, din comuna Plăieșii de Jos, în timp ce conducea un autoturism în comuna Tușnad, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, a fost înregistrată o valoare de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat”, conform comunicatului IPJ Harghita.

Suma uriașă pe care o femeie din Iași a primit-o ca despăgubiri după ce a fost implicată într-un accident provocat de propriul soț 

Potrivit sursei citate, femeia în cauză a refuzat recoltarea de probe biologice, „fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”. Totodată, polițiștii au dispus reținerea permisului de conducere al acesteia, până la finalizarea cercetărilor.

Ce au constatat polițiștii, două ore mai târziu

Surprinzător este faptul că femeia ar fi ales să urce din nou la volanul mașinii, în aceeași seară. Așa că, la doar două ore după ce fusese oprit în trafic, autoturismul șoferiței a ajuns din nou în vizorul polițiștilor rutieri.

„Aproximativ două ore mai târziu, aceeași persoană a fost depistată de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier conducând același autoturism pe D.N.12/ D.E 578, în Tușnad, având 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat și exercitarea dreptului de a conduce vehicule suspendată”, a mai anunțat IPJ Harghita.

Începe procesul lui Dorian Popa pentru consum de droguri la volan! Au fost admise TOATE probele

Șoferița a fost condusă la o unitate spitalicească, unde i-au fost recoltate mostre biologice.„Polițiștii au întocmit și de această dată un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată”, a mai precizat sursa citată.

MAI MULT REALITATEA

Una dintre cele mai extravagante ediții ale premiilor Tony: musicaluri excentrice și reveniri legendare pe Broadway

Vampiri zburători, o reinterpretare comică a filmului „Titanic”, musicaluri care ironizează epoca de aur a Broadway-ului și o nouă montare a clasicei piese „Moartea...

Recomandăm și ...

Una dintre cele mai extravagante ediții ale premiilor Tony: musicaluri excentrice și reveniri legendare pe Broadway

Vampiri zburători, o reinterpretare comică a filmului „Titanic”, musicaluri care ironizează epoca de aur a Broadway-ului și o nouă montare a clasicei piese „Moartea...

Prima de activare 2026. Românii care pot primi bani de la stat la angajare

Pe o piață a muncii în care angajarea rapidă nu este întotdeauna ușoară, statul român încearcă să stimuleze reintegrarea profesională printr-un mecanism puțin cunoscut,...

Cum a revenit Victoria’s Secret în prim plan: pariul pe „sexy” și marketingul cu vedete globale

Victoria’s Secret revine în prim-planul retailului global cu o strategie care mizează pe o reîntoarcere la identitatea sa de brand și pe o repoziționare...

ULTIMA ORĂ