Peste 1 milion de vaccinuri antipoliomielită vor fi trimise în Gaza pentru a proteja copiii, anunță OMS

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) urmează să trimită peste un milion de vaccinuri antipoliomielită în Fââșia Gaza, după ce virusul care provoacă această boală a fost detectat în probele de apă din rețeaua de canalizare, a declarat vineri șeful organizației, citat de Reuters.

„Deși nu au fost înregistrate deocamdată cazuri de poliomielită, fără o intervenție imediată este doar o chestiune de timp până când aceasta va ajunge la miile de copii care au fost lăsați neprotejați”, spune directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-un articol de opinie publicat în Marea Britanie de The Guardian.

El mai spune că riscul este mai mare pentru copiii sub cinci ani, dar cei mai afectați sunt copiii sub doi ani, deoarece campaniile normale de vaccinare au fost perturbate în timpul celor nouă luni de conflict.

La rândul ei, duminică, armata israeliană a anunțat că va începe să ofere vaccinul împotriva poliomielitei soldaților din Fâșia Gaza, după ce rămășițele virusului au fost găsite în probele de testare din enclavă.

Poliomielita este o boală infecțioasă sistemică re afectează sistemul nervos central, cu efecte dramatice asupra vieții pacientului: paralizie, dificultăți respiratorii, iar în cazurile severe chiar deces. Este cauzată de un virus ARN (poliovirusul). Cel mai mare risc de infecție îl au copiii cu vârste mai mici de cinci ani.

De asemenea, ONU a raportat săptămâna trecută o creștere pe scară largă a cazurilor de hepatită A, dizenterie și gastroenterită, pe măsură ce condițiile sanitare se deteriorează în Fâșia Gaza, cu apele murdare care s-au scurs pe străzile din apropierea unor tabere pentru persoanele strămutate.

Conflictul dintre Israel şi mişcarea palestiniană Hamas a izbucnit după atacul terorist de o amploare fără precedent lansat în 7 octombrie 2023 de comandouri ale militanţilor palestinieni în sudul Israelului, când 1.197 de persoane au fost ucise, în cea mai mare parte civili. Alte 251 de persoane au fost răpite de Hamas în acea zi şi duse în Fâşia Gaza.

Armata israeliană a ripostat cu o campanie de bombardamente urmată de o operaţiune terestră amplă împotriva poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza. Potrivit autorităţilor din Gaza, acţiunile militare israeliene s-au soldat până acum cu aproximativ 40.000 de morți şi peste 90.000 de răniți în rândul palestinienilor.

Dintre cele 251 de persoane răpite în timpul atacului Hamas din 7 octombrie, 111 încă sunt captive în Gaza. Armata israeliană a declarat că 39 din aceşti 111 ostatici ar fi deja decedaţi.

Qatar, Egipt şi SUA depun de mai multe luni eforturi discrete pentru a negocia o încetare a focului în războiul dintre Israel şi Hamas, însoţită de o eliberare de ostatici aflaţi în Fâşia Gaza şi de deţinuţi palestinieni din penitenciare israeliene.

Cuvântul „acord” nu a fost pronunţat nici măcar o singură dată de premierul israelian Netanyahu în discursul său de 50 de minute prezentat în Congresul SUA, la Washington, unde reprezentanţii familiilor ostaticilor au cerut o „întâlnire urgentă” cu negociatorii israelieni.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Haos pe Aeroportul Otopeni la revenirea Diana Șoșoacă în țară, după ce Parlamentul European i-a ridicat imunitatea

Mai mulți susținători ai Dianei Șoșocă s-au adunat joi seară la Aeroportul Otopeni, unde au creat haos în interiorul Terminalului Sosiri. Europarlamentara Diana Șoșoacă...

Oana Gheorghiu: Am transmis în această seară un mesaj personal fiecărui deputat şi senator al României / Le-am adresat un apel la înţelepciune şi curaj

Vicepremierul Oana Gheorghiu anunţă, joi seară, că a trimis mesaje tuturor parlamentarilor, făcând apel la ”înţelepciune şi curaj”. Ea a ataşat raportul exploratoriu privind...

Bolojan l-a schimbat din funcție pe președintele Autorității pentru Digitalizare, după ce un deputat liberal l-a reclamat că e PSD-ist

Premierul Ilie Bolojan l-a eliberat pe Dragoș-Cristian Vlad din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității pentru Digitalizarea României, și...

ULTIMA ORĂ