Directorul artistic al scenei controversate din deschiderea Jocurilor Olimpice spune că nu s-a inspirat din „Cina cea de Taină”, ci din zeii Olimpului

Directorul artistic al ceremoniilor pentru Jocurile Olimpice de la Paris, Thomas Jolly, a  transmis că a creat un spectacol fără „batjocură”, ca răspuns la criticile primite, potrivit Le Figaro.

„Nu veți găsi niciodată la mine vreo dorință de a batjocori sau de a denigra ceva. Am vrut să organizez o ceremonie care să repare și să reconcilieze. Și să reafirme valorile Republicii noastre (…)”, a declarat Thomas Jolly pentru BFMTV.

Momentul controversat din cadrul ceremoniei, care a generat multe discuții pe internet, intitulat Festivity (Festivitate), debutează cu o imagine a unui grup de persoane la masă, printre care se numără mai mulți travestiți, evocând scena Cinei celei de Taină, ultima masă a lui Iisus alături de apostolii săi.

Cele 10 universități care au produs cei mai mulți miliardari ai planetei. Locul 1 este o adevărată surpriză

După ce scandalul a explodat în spațiul public, Organizatorii Jocurilor Olimpice Paris 2024 și-au cerut scuze catolicilor și altor grupuri creștine.

A fost Cina cea de Taină? Nu a fost „inspirația mea”, a răspuns Thomas Jolly.

„Cred că a fost destul de clar, Dionysos este prezent pe această masă. El este acolo pentru că este zeul sărbătorii (…), al vinului, și tatăl Sequanei, zeița legată de râu. Ideea era mai degrabă de a avea o mare sărbătoare păgână legată de zeii Olimpului… Olimp… Olimpism”, a continuat el.

Asta pentru că și Jocurile Olimpice provin din Grecia antică, fiind organizate pentru prima dată în orașul Olimpia în anul 776 î.Hr. Acestea erau competiții sportive și religioase dedicate zeului Zeus, desfășurându-se la fiecare patru ani. Jocurile antice au continuat până în anul 393 d.Hr., când au fost interzise de împăratul roman Teodosiu I. Jocurile Olimpice moderne au fost reînviate în 1896, la inițiativa baronului Pierre de Coubertin, și au avut loc la Atena, Grecia.

Încă de ieri, mai multe voci au susținut că referința nu a fost Cina cea de Taină a lui Leonardo da Vinci.

Inspirația a fost de fapt  un „ospăț al zeilor”, precum cel înfățișat de Jan Harmensz van Biljert, pictură realizată în jurul anului 1635 și păstrată la Muzeul Magnin din Dijon. Sunt prezentați zeii Olimpului care celebrează căsătoria dintre Thetis și Peleus. În centrul mesei se află Apollo încoronat, în timp ce Bacchus-Dionysus stă întins în prim-plan.

 

Orașul din România care a devenit o ruină. Oamenii pleacă pe capete iar singurul peisaj este cel al clădirilor degradate

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Ambasadorul Rusiei la Roma a fost convocat de Ministerul de Externe după ce Giorgia Meloni a fost insultată la televiziunea rusă

Anunțul a fost făcut marți de ministrul italian de Externe, Antonio Tajani care a spus că reprezentantul Rusiei în Italia a fost convocat. Diplomatul...

Dezastru pentru Chelsea. Brighton îi învinge pe „Albaștri” cu 3-0

Gazdele au început meciul în forță, reușind să marcheze în al treilea minut de joc prin Ferdi Kadıoğlu. În repriza secundă, Brighton și-a dublat...

Real Madrid, victorie cu Alaves, dar rămâne la șase puncte în spatele Barcelonei

„Galacticii” au deschis scorul în minutul 30 printr-o reușită semnată de Kylian Mbappé și și-au extins avantajul în minutul 50 după golul înscris de...

ULTIMA ORĂ