VIDEO Zelenski spune că Ucraina intenţionează să păstreze pe termen nelimitat teritoriul rusesc pe care l-a cucerit

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi într-un interviu pentru NBC News că Ucraina intenţionează să păstreze pe termen nelimitat teritoriile ruseşti pe care le-a cucerit în urma incursiunii surpriză de luna trecută în Kursk, încercând astfel să îl forţeze pe preşedintele Vladimir Putin să se aşeze la masa negocierilor.

„Pentru moment, avem nevoie de el (de teritoriul cucerit – n.r.)”, a declarat preşedintele ucraianean pentru postul american NBC News într-un interviu exclusiv, primul de când Kievul a preluat controlul a circa 1.300 de km pătraţi de teritoriu rusesc, relatează News.ro.

„Nu avem nevoie de teritoriul lor. Nu vrem să aducem acolo modul nostru de viaţă ucrainean”, a precizat el. Dar Ucraina va „păstra” teritoriul, deoarece acesta face parte integrantă din „planul său de victorie” pentru a pune capăt războiului, a declarat Zelenski, adăugând că va prezenta propunerea sa partenerilor internaţionali, în primul rând Statelor Unite.

„Pentru moment, avem nevoie de el”, a spus el despre teritoriul pe care Ucraina îl deţine acum în Rusia, refuzând să spună dacă Ucraina intenţionează să încerce să preia şi mai mult teritoriu rusesc. „Nu vă voi spune, îmi pare rău, nu pot vorbi despre asta. Este ca la începutul operaţiunii noastre, aceasta, Kursk”, a spus el. „Cu tot respectul, nu pot vorbi despre asta, cred că succesul este foarte aproape de surpriză”, a declarat el.

Trupele ucrainene au pătruns în regiunea Kursk de la graniţa cu Rusia în urmă cu aproape o lună, în cadrul unei operaţiuni secrete care a dat peste cap statu quo-ul conflictului, vechi de doi ani şi jumătate. Kievul susţine acum că controlează aproape 1.300 de kilometri pătraţi de teritoriu rusesc şi a luat sute de prizonieri de război ruşi. Iniţial învăluită în secret, operaţiunea Kursk a fost o surpriză pentru aliaţii Ucrainei, inclusiv pentru SUA.

Zelenski a confirmat pentru NBC News că administraţia Biden nu era la curent cu operaţiunea şi că aceasta a fost păstrată ca un secret bine păzit chiar şi în interiorul Ucrainei.

Washingtonul a declarat în repetate rânduri că nu a ştiut de planurile Kievului pentru Kursk.

„Da, nu am informat pe nimeni. Şi nu este vorba de lipsă de încredere”, a declarat Zelenski. Contraofensiva Kievului din vara trecută a eşuat în multe privinţe din cauza modului în care a fost anunţată şi despre care s-a tot vorbit, oferindu-le ruşilor timp să se pregătească, a argumentat preşedintele ucrainean.


MAI MULT HOTNEWS

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

PSD îşi convoacă parlamentarii, joi, în şedinţă, în aşteptarea depunerii de către Adrian Veştea a listei de miniştri şi a programului de guvernare – surse

PSD şi-a convoacat parlamentarii, joi, în şedinţă de grupuri reunite, începând cu ora 11.00, în contextul depunerii de către premierul desemnat, Adrian Veştea, a...

PSD îşi convoacă parlamentarii, joi, în şedinţă, în aşteptarea depunerii de către Adrian Veştea a listei de miniştri şi a programului de guvernare – surse

PSD şi-a convoacat parlamentarii, joi, în şedinţă de grupuri reunite, începând cu ora 11.00, în contextul depunerii de către premierul desemnat, Adrian Veştea, a...

Grupul suedez Lindab vinde afacerea din România şi se retrage din Europa de Est

Producătorul suedez de materiale de construcţii şi soluţii de ventilaţii Lindab a anunţat, miercuri, că a fost finalizată cesionarea operaţiunilor grupului din România către...

ULTIMA ORĂ