Marcel Ciolacu, despre jignirile dintre PSD și PNL: Nu vor aduce niciun vot

Liderul social-democraților, Marcel Ciolacu, afirmă că atacurile dintre PSD şi PNL nu vor aduce „niciun vot” niciunuia dintre cele două partide, el susţinând că membrii celor două formaţiuni greşesc atunci când se jignesc, pentru că bazinele electorale „sunt total diferite”.

„Eu cred, şi o recunosc, cred că greşim şi eu, şi Nicolae Ciucă, şi cei din PSD şi cei din PNL. În acest moment, foarte mulţi din PNL atacă PSD-ul, fiindcă e un lucru tradiţional, fiindcă adversarii tradiţionali erau PSD-ul şi PNL-ul. Nu le vor aduce niciun vot, nicio jignire la adresa mea din partea PNL-ului nu le va aduce niciun vot, nu le va aduce nicio mobilizare de electorat. Acelaşi lucru consider că şi PSD-ul greşeşte. PSD-ul, atacând PNL-ul şi atacând pe Nicolae Ciucă nu le va aduce niciun vot, fiindcă bazinele electorale sunt total diferite”, a declarat Ciolacu, într-un interviu difuzat marţi seară la Antena 3, potrivit News.ro.

„Dimpotrivă, vor distruge toată munca de trei ani, şi a fost o muncă foarte aplicată, de a depăşi cu România, împreună, un moment foarte complicat”, a continuat președintele PSD.

Premierul a mai susţinut că cele două partide „ar trebui să se atace, dar ar trebui să prezinte şi ce au făcut împreună şi momentul complicat pe care l-am depăşit”.

Întrebat cine este adversarul său în această campanie, Ciolacu a răspuns: „Eu nu am adversar. (…) Eu nu cred că românii îşi mai doresc adversari”.

Citiți și:

MAI MULT HOTNEWS

Cât plătesc ucrainenii chirie într-un oraș din România

Hotărârea Consiliului Local Galați intră în vigoare începând de la 1 iunie 2026. Cetățenii proveniți din zona conflictului armat din Ucraina vor trebui să plătească...

Recomandăm și ...

Haos în Japonia din cauza furtunii tropicale Jangmi: 15 răniți, zboruri anulate și sute de mii de sinistrați

O furtună tropicală puternică a lovit miercuri zona capitalei Tokyo, aducând ploi torențiale și provocând creșterea rapidă a nivelului râurilor. Autoritățile au fost nevoite...

India: cel puțin 21 de morți în urma unui incendiu izbucnit într-un hotel din New Delhi

Cel puţin 21 de persoane au murit într-un incendiu izbucnit miercuri într-un hotel din Delhi, a declarat poliţia, acesta fiind unul dintre cele mai...

UPDATE – Acordarea de ajutoare familiilor afectate de căderea unei drone la Galaţi, pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern / Sumele prevăzute în proiect – DOCUMENT

Guvernul se reuneşte, miercuri, având pe ordinea de zi un proiect care prevede acordarea de ajutoare familiilor care au fost afectate de căderea unei...

ULTIMA ORĂ