Plăcintă sau vărzare cu prune. Desertul de sezon pe care-l preparau bunicile, pe vremuri

Ingrediente pentru 10 vărzări

Aluat

1 cubuleţ drojdie;1 kg făină albă;O lingură zahăr;Un vârf de sare;Minim o cană de apă.

Umplutură

prune curățate de sâmburi.

Mode de preparare:

Se zdrobeşte drojdia, se adaugă zahărul şi apă şi se încorporează făina. Treptat se mai adaugă apă şi făină până se face un aluat nici prea vârtos nici prea moale, frământând (asta pentru cei care ştiu să frământe).Se lasă la dospit cam o oră.

Se iau câte 1-2 linguri de aluat, se întinde bine pe masa presărată cu făină albă, se face o formă rotundă de plăcintă, se pun în mijloc 2 linguri de umplutură, se închide vărzarea şi se pune în tavă la cuptor pentru 30 de minute, până se rumeneşte puţin pe deasupra.

Se poate, de asemenea, întinde aluatul pe toata tava, deasupra se așază prunele, apoi se acoperă cu alt strat de aluat pe care-l vom întide in tava.

Se servesc calde sau reci.

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Alertă la Corbu: obiect suspect găsit lângă plajă, asemănător unei componente de rachetă. Ce au descoperit polițiștii

Un obiect care părea a fi o componentă de rachetă a stârnit panică, duminică seară, în apropierea plajei din Corbu. Polițiștii au intervenit de...

Serie A: Juventus bifează a treia victorie consecutivă, 2-0 cu Bologna

Echipa italiană Juventus Torino a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Bologna, în etapa a 33-a din Serie A.

Alegeri în Bulgaria: Rumen Radev salută „victoria asupra apatiei”. "Dar neîncrederea în politica bulgară rămâne semnificativă", spune el / Bulgaria Progresistă, câştigătoare detaşată conform primelor rezultate

Liderul formaţiunii „Bulgaria Progresistă”, Rumen Radev, şi-a revendicat victoria la încheierea zilei de vot, afirmând că partidul său a „învins apatia” şi a obţinut...

ULTIMA ORĂ