Teodosie, sancționat de CNCD pentru afirmațiile discriminatorii despre femei: „Ea a început păcatul”

Arhiepiscopul a susținut că femeile nu pot deveni preoți și că acest fapt nu reprezintă o formă de discriminare, ci o consecință a „condiției” femeii, justificată, în opinia sa, prin tradiția religioasă și scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur. El a mai adăugat că, potrivit învățăturilor bisericești, femeile poartă „neputințele” păcatului originar, subliniind că, dacă Eva nu ar fi păcătuit, nașterea nu ar fi fost asociată cu durerea.

CNCD a considerat aceste declarații ca fiind discriminatorii, întrucât perpetuează stereotipuri și prejudecăți legate de femei, consolidând o imagine de inferioritate a acestora față de bărbați.

“Nu este discriminare, este vorba de statutul bărbatului şi al femeii. Sigur că nicio femeie nu poate fi preot şi atunci e discriminare? De ce? Pentru că aceasta este condiţia ei. Ea nu poate fi perpetuu într-o rugăciune, pentru că are condiţia slăbiciunilor sale. Cum să fie discriminare? Aceasta este femeia.

Ea a început păcatul şi iată, se află cu această neputinţă pentru că ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur că dacă n-ar fi fost păcatul, nu astfel s-ar înmulţit neamul omenesc, ci prin puterea cuvintelor dumnezeieşti care le-a zis înainte de păcat: creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi Pământul. Ei nu îşi cunoşteau intimităţile înainte de păcat, erau îmbrăcaţi în har strămoşii noştri şi atunci luaţi ceea ce v-am spus, femeii i s-a spus ”În dureri vei naşte fii”. Dacă nu păcătuia, nu ar fi născut în dureri”, a declarat arhiepiscopul Tomisului în 2021, la un radio local.

ÎPS Teodosie, verdict despre inseminarea in vitro. Este această procedură medicală considerată un păcat sau nu?

 

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Puterile de război ale lui Trump, din nou contestate în Senatul SUA pe fondul războiului cu Iranul

Liderii Partidului Democrat au anunțat că vor continua să aducă în discuție astfel de inițiative săptămânal, atât timp cât războiul declanșat la 28 februarie...

Zelenski: Negociatorii americani „nu au timp pentru Ucraina” din cauza războiului din Iran. Ucraina a încheiat marţi un parteneriat strategic cu Germania

Negociatorii americani Steve Witkoff şi Jared Kushner „sunt în permanenţă în discuţii cu Iranul şi nu au timp pentru Ucraina”, care este îngrijorată de...

Acord controversat. SUA deportează zeci de migranți în Republica Democrată Congo

Aceste deportări către Republica Democrată Congo reprezintă primul pas concret al unui acord bilateral anunțat la începutul lunii aprilie, prin care autoritățile congoleze acceptă...

ULTIMA ORĂ