Generalii Statului Paralel, din nou în fața instanței. Magistrații decid: acceptă sau nu contestația mafiei coldiste

Este o zi crucială astăzi la Curtea de Apel București, acolo unde se vor prezenta din nou în fața magistraților generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, alaături de avocatul Doru Trăilă. Aceștia au contestat măsura preventivă a controlului judiciar, impusă de procurori pentru alte 60 de zile.

Este a doua oară când aceștia au contestat această măsură, asta după ce – la fix o săptămână după ce le-a fost prelungită această măsură -, aceștia se prezintă la CAB să o conteste. 

Dosarul a fost repartizat la Secția 1 penală, la judecătoarea Adriana Radu. Este un caz foarte important. 

De-a lungul timpului, generalii au fost acuzați că încearcă să influențeze justiția prin nenumărate fapte. Vom vedea care va fi apărarea lor în fața instanței întrucât sunt ultimele clipe în care generalii se mai pot pregăti cu o strategie în fața instanței. 

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Vladimir Putin este pregătit să se întâlnească cu Zelenski. Care sunt condițiile impuse de președintele rus

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a precizat miercuri că Vladimir Putin este dispus să se întâlnească cu Volodimir Zelenski, însă această deschidere...

Culisele consultărilor de la Cotroceni: fără acord între partide, PSD ar putea merge la CCR, Nicușor Dan păstrează varianta de rezervă

„Fiecare din partidele care au venit azi și minoritățile naționale au afirmat expres că exclud o guvernare cu forțe anti-occidentale, recte AUR. Și fiecare...

Detaşamentul ”Carpathian Vipers”, dislocat în Lituania, a escortat o formaţie de bombardiere Tu-22M3, escortate de aeronave Su-35S, în spaţiul aerian internaţional deasupra Mării Baltice

Detaşamentul ”Carpathian Vipers”, dislocat în Lituania pentru misiuni NATO de Poliţie Aeriană Întărită, a monitorizat o formaţie de bombardiere Tu-22M3, escortate de aeronave Su-35S,...

ULTIMA ORĂ