Ce spune Nicuşor Dan despre Codul portocaliu de ploi torenţiale: cum vor fi afectați bucureștenii

“E posibil să avem precipitaţii cu volum mare de apă pe timp scurt. Tot timpul există şi nicăieri în lume sistemele nu sunt pregătite să facă faţă unor evenimente extraordinare. Dar dacă vorbim de partea asta, care ţine de ape, Bucureştiul stă destul de bine”, a spus edilul.

Alertă ANM în România! Temperaturile scad cu 19 grade Celsius înainte de ciclon. Urgia începe duminică

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, atenţionări Cod galben şi Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ, ce vor cuprinde întreaga ţară până luni seara. Potrivit meteorologilor, în intervalul 29 septembrie, ora 10,00 – 30 septembrie, ora 12,00, va fi Cod portocaliu de ploi torenţiale şi abundente în judeţele din nordul şi estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei, Carpaţii Meridionali şi Orientali, inclusiv în Bucureşti. Cantităţile de apă vor fi de 50 până la 90 litri/mp şi, izolat, vor depăşi 100 l/mp. 

 

MAI MULT REALITATEA

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

România „reformată” de Bolojan: peste 21.000 de firme închise și un val de dizolvări în 2026

După ce zeci de mii români au fost dați afară în urma măsurilor lui Bolojan, piața muncii rămâne și fără mii de firme. Potrivit...

Vârsta de pensionare ar putea crește la 70 de ani în Germania. Este analizată și crearea unui nou fond național de pensii

Germania analizează o reformă a pensiilor care ar putea crește gradual vârsta de pensionare la 70 de ani și introduce un fond public de...

Psihologii spun că persoanele care nu ies din casă duminica sunt mai complexe decât par. Ce trăsătură comună de caracter au

Pentru multe persoane, duminica este sinonimă cu reuniunile de familie, ieșirile cu prietenii sau activitățile în aer liber. Totuși, există oameni care preferă să...

ULTIMA ORĂ