FOTO „Am schimbat imaginea Căii Lactee pentru totdeauna”: Astronomii au publicat cea mai detaliată hartă în infraroșu a galaxiei noastre

Astronomii de la Observatorul European Austral (European Southern Observatory) au prezentat cea mai detaliată hartă în infraroşu a galaxiei noastre, Calea Lactee, hartă ce conţine peste 1,5 miliarde de obiecte cosmice, transmite site-ul Live Science, citat de Agerpres.

Această hartă conţine milioane de obiecte cosmice necunoscute, ce vor alimenta probabil numeroase descoperiri astronomice în anii ce vor urma.

Harta a fost realizată cu date obţinute de-a lungul a 13 ani de observaţii astronomice, în 420 de nopţi, şi cuprinde un mare număr de stele, pitice brune, planete rătăcitoare şi stele de hipervelocitate lansate în spaţiu după întâlnirea cu gaura neagră supermasivă din centrul galactic.

Această hartă a fost alcătuită din 200.000 de imagini obţinute prin telescopul VISTA (Visible and Infrared Survey Telescope for Astronomy) din cadrul complexului astronomic ESO din Chile. Cercetătorii şi-au publicat concluziile joi, 26 septembrie, în revista Astronomy & Astrophysics.

„Am realizat atât de multe descoperiri încât am schimbat imaginea Căii Lactee pentru totdeauna”, a declarat coordonatorul acestui proiect, Dante Minniti, astrofizician la Universidad Andrés Bello din Chile.

Harta a fost alcătuită în urma a sute de nopți de observații astronomice

Pentru a alcătui harta, astronomii au utilizat VISTA InfraRed CAMera (VIRCAM), o cameră în spectrul infraroşu ce a penetrat praful şi gazele galactice pentru a identifica radiaţii emise de surse neobservate până acum.

Această cameră performantă i-a permis telescopului să detecteze strălucirea în infraroşu a „stelelor eşuate” – obiecte aflate la graniţa dintre planetele gazoase gigantice şi stelele mici, cunoscute şi sub denumirea de pitice brune, precum şi planete rătăcitoare, fără sisteme solare, de-a lungul a sute de nopţi între anii 2010 şi 2023.

Observaţiile repetate realizate în fiecare regiune a cerului au dus la identificarea traiectoriilor acestor obiecte cosmice şi a variaţiile lor de strălucire.

Baza de date rezultate este uriaşă: acoperind o arie de cer echivalentă cu lăţimea a 8.600 de luni pline şi conţinând de aproximativ 10 ori mai multe obiecte cosmice decât harta Căii Lactee pe care aceeaşi echipă a prezentat-o în 2012.

Acum, după completarea acestei hărţi, cercetătorii vor aştepta modernizări ale echipamentelor ce alcătuiesc VISTA şi telescopul VLT (Very Large Telescope) din cadrul ESO, pentru a putea analiza spectrul luminii de la aceste obiecte cosmice în scopul identificării compoziţiei lor chimice.

MAI MULT HOTNEWS

Ministrul Economiei, despre politicieni: Sper că majoritatea ar refuza un plic, dar nu sunt convins de asta (VIDEO)

De la George Simion și Călin Georgescu până la TikTok și educația civică, Irineu Darău răspunde direct la întrebări despre politica românească, clasa politică...

Recomandăm și ...

Rusaliile 2026. Tradițiile, credințele și obiceiurile legate de una dintre cele mai importante sărbători creștine

Creștinii ortodocși sărbătoresc duminică și luni, 31 mai și 1 iunie 2026, Rusaliile, una dintre cele mai importante sărbători religioase ale anului. Cunoscută și...

Ministrul Economiei, despre politicieni: Sper că majoritatea ar refuza un plic, dar nu sunt convins de asta (VIDEO)

De la George Simion și Călin Georgescu până la TikTok și educația civică, Irineu Darău răspunde direct la întrebări despre politica românească, clasa politică...

Cele mai noi informații despre negocierile SUA-Iran. Trump anunță obținerea unor garanții din partea Teheranului

Președintele american Donald Trump a afirmat că Iranul s-a angajat să nu se doteze cu arme nucleare, unul dintre punctele de fricțiune în negocierile...

ULTIMA ORĂ