Cele două proiecte grandioase din Balcani sunt extrem de contestate de societatea civilă. Proiectul imobiliar din Serbia va fi ridicat pe terenul fostului Stat Major, care a fost distrus în 1999 de un bombardament NATO. Liderii opoziției îl acuză pe Aleksandar Vučić că cedează trenul pentru 99 de ani puterii străine care a distrus cădirile ridicate de sârbi.
Ivanka Trump a anunțat că familia sa pregătește un proiect grandios pe insula Saseno din Albania. Presa albaneză notează că proiectul complexului turistic va fi gestionat de lanțul de stațiuni de lux Aman, care deține peste 30 de hoteluri în 20 de țări. Printre clienți ar fi personalități precum Bill Gates, Mark Zuckerberg, Angelina Jolie și David Beckham. Ivanka Trump și soțul ei au vizitat coasta de sud a Albaniei în urmă cu câteva luni alături de premierul albanez, Edi Rama. Liderul de la Tirana s-a declarat încrezător în proiectul familiei Trump în zona turistică.
Legătura dintre Donald Trump și acest fond de investiții saudit este una strânsă. Fostul președinte american a fost fotografiat în 2023 la o partidă de golf alături de Yasir Al-Rumayyan, guvernatorul Fondului de Investiții Publice al Arabiei Saudite. Una dintre firmele controlate de prințul moștenitor al Arabiei Saudite este Golf Saudi, unde blonda lui Coldea, Marina Pandarof, organizează evenimente pentru bogații planetei.
Urmașii lui Donald Trump se află în mijlocului unui scandal uriaș privind modul în care au intrat în posesia acestor afaceri. Liderii democrați din Congresul Statelor Unite ale Americii au cerut ca ginerele fostului președinte american să fie anchetat pentru legătura pe care o are cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman. Cercetarea este cerută după ce Jared Kuskner a înființat o companie cu capital privat ce a primit o investiție de 2 miliarde de dolari de la fondul controlat de prințul Mohammed.
Suspiciunile de corupție din Congresul american au fost ridicate imediat după ce Jared Kuskner a plecat din funcția de consilier pentru Orientul Mijlociu de la Casa Albă. El a lucrat în administrația condusă de socrul său și a fost implicat în reformele sociale și economice luate de către Arabia Saudită.
ROBERT GARCIA, congresman: „De ce a dat guvernul saudit lui Jared Kuskner două miliarde de dolari la câteva luni după ce a plecat de la Casa Albă? Kuskner a supravegheat politica din Orientul Mijlociu pentru socrul său și s-a îmbogățit pe sine și pe familia sa, în ceea ce este în mod clar o greșeală enormă și, probabil, un conflict de interese”.
Ginerele lui Trump se apără și susține că prințul din Arabia Saudită este un lider vizionar ce a investit în mai multe companii importante din întreaga lume.
The post Familia lui Donald Trump a demarat investiții imobiliare masive în Serbia și Albania first appeared on Roimobil.
MAI MULT ROIMOBIL.RO