Ofertă din ce în ce mai săracă pentru cei care își caută un apartament nou. De ce au crescut prețurile

Cei care sunt în căutarea unei locuințe noi au o ofertă din ce în ce mai mică. Se construiește mai puțin decât în anii trecuți, iar în unele orașe aglomerate deja de blocuri noi, scăderea este și de 30%. Între timp, prețurile au tot urcat în medie cu peste 15%.

Casele și apartamentele scoase la vânzare în toată țara, în al doilea trimestru al acestui an, sunt mai puține cu 6 procente față de anul trecut, potrivit unei analize imobiliare.ro.

Cea mai mare scădere este înregistrată de locuințele noi. Cu alte cuvinte, s-a construit mai puțin.

În Cluj-Napoca, oferta s-a redus cu 29%. Iar în București, scăderea este de 25%. Asta înseamnă cu peste 10.000 de locuințe mai puține scoase la vânzare. Și în Iași s-a înregistrat o scădere de 17%.

Alexandru Pricop, consultant imobiliar: „Estimăm că la finalul lui 2024 vom înregistra cel mai mic număr de locuințe noi finalizate din ultimii 5 ani. Se obțin din ce în ce mai greoi autorizațiile de construire în București. La Cluj la fel, sistemul este foarte greoi.”

Pe de altă parte, în ultimii ani, mulți au amânat cumpărarea unei locuințe, din cauza dobânzilor mari și a inflației. Iar tendința i-a descurajat pe unii dezvoltatori.

Daniel Crainic, director de marketing portal imobiliare: „Ținând cont de condițiile pe care le-au traversat în ultimii doi ani, condiții mai dificile de piață, au ales să își amâne planurile de dezvoltare și să le etapizeze. Prețuri mai mari la materiale, care au venit într-un climat cu o încredere scăzută a cumpărătorilor.”

Însă acum, în așteptarea scăderii dobânzilor la creditele imobiliare, cererea începe să apară. Analiștii au constatat o creștere chiar și cu 50% a interesului pentru apartamente și case noi, în unele orașe, cum ar fi în Capitală.

Acest dezechilibru a dus la o creștere a prețurilor, în medie cu aproape 15% față de acum un an. Dintre orașele mari, cel mai mult au crescut în Brașov, cu 17%. Cel mai mare preț pe mp este în Cluj-Napoca, 2.700 de euro, iar cel mai mic în Iași – 1541 de euro.

The post Ofertă din ce în ce mai săracă pentru cei care își caută un apartament nou. De ce au crescut prețurile first appeared on Roimobil.

Oana Gheorghiu acuză „fabrica de copy-paste” din companiile de stat: „Un singur plan copiat de patru ori, indiferent de context și specificități”

Vicepremierul Oana Gheorghiu a venit cu critici puternice asupra modului în care sunt administrate companiile de stat. Marți, într-o postare pe pagina sa de...

Recomandăm și ...

Una dintre cele mai avansate țări din lume ca nivel de trai a tăiat la jumătate prețul abonamentului pe transportul public

Guvernul Suediei a anunțat, marți, că prețul abonamentelor lunare pentru transportul public va fi redus cu 50% în a doua jumătate a anului 2026....

Dexonline a generat o adevărată controversă. Cuvântul zilei: „cretinism” sau „creștinism”? Plângere penală și reacția BOR

Site-ul Dexonline.ro a fost în centrul unei controverse luni 25 mai, după ce a ales termenul „cretinism” ca fiind „cuvântul zilei”. Grafica aleasă pentru...

Oana Gheorghiu acuză „fabrica de copy-paste” din companiile de stat: „Un singur plan copiat de patru ori, indiferent de context și specificități”

Vicepremierul Oana Gheorghiu a venit cu critici puternice asupra modului în care sunt administrate companiile de stat. Marți, într-o postare pe pagina sa de...

ULTIMA ORĂ