Alexandru Muraru (PNL): Victor Ponta este autorul moral al tragediei de la Colectiv

„Se împlinesc 9 ani de la Colectiv, incidentul tragic care a curmat viața a 65 de tineri iar alți aproximativ 150 au rămas cu răni pe viață.

Fără doar și poate, autorul moral al celei mai mari tragedii după revoluția din 89 a fost premierul Victor Ponta, care a recunoscut că sistemul nu era pregătit pentru o tragedie de o asemenea anvergură.

Ponta a declarat în mai multe rânduri presei că a acționat la îndemnul medicilor, încercând să paseze răspnderea pentru moarta pacienților către cadrele medicale.

Dar declarațiile care au adus atingeri grave memoriei victimelor Colectiv și care au stârnit revolta părinților acestora au continuat să apară.

Spre exemplu, după achitarea lui Piedone, unul din cei mai corupți primari din România și care umblă acum liber cu mâinile pătate de sângele tinerilor arși, Victor Ponta a declarat că judecătorii au restabilit adevărul juridic și că un primar nu poate fi responsabil legal de un accident produs în unitatea sa administrativ teritoriale. Piedone a executat doar un an și o lună din condamnarea de patru ani.

Ceea ce Ponta nu știe este că orice autorizație de funcționare, care se dă atunci când anumite criterii de siguranță sunt îndeplinite, este emisă de primărie și semnată de primar.

Astăzi, criminalii morali de la Colectiv sunt spălați politic și propulsați pe poziții de candidați la Alegerile Parlamentare în rândurile PSD!”, a declarat Alexandru Muraru

MAI MULT REALITATEA

Cina Corespondenților de la Casa Albă a fost reprogramată după atacul din luna aprilie

Asociația Corespondenților de la Casa Albă  a anunțat că va organiza pe 24 iulie o nouă ediție a cinei sale anuale.  „Această cină nu va...

Recomandăm și ...

USR: Coaliţia dintre PSD şi extremiştii proruşi, vot împotriva includerii magistraților în categoria avertizorilor de integritate

Reprezentanţii USR acuză că senatorii PSD şi partidelor „extremiste proruse” au votat împotriva includerii judecătorilor şi procurorilor în categoria avertizorilor de integritate. „Un sistem...

Trump contrazice informațiile despre blocarea negocierilor cu Iranul: „Discuțiile continuă fără întrerupere”

Preşedintele american Donald Trump a afirmat marţi că discuţiile dintre Statele Unite şi Iran continuă "fără întrerupere", respingând relatările conform cărora Teheranul a întrerupt...

Ucraina ordonă evacuarea a mii de civili din regiunea Harkov. Temeri privind un avans al rușilor

Autoritățile ucrainene au ordonat marți evacuarea a peste 7.000 de civili din mai multe localități din regiunea Harkov, situată în partea de nord-est a...

ULTIMA ORĂ