Comisia Europeană vrea negocieri cât mai rapide pentru aderarea la UE a Ucrainei. Borrell salută promovarea unor „reforme-cheie”

Comisia Europeană a apreciat miercuri, în raportul anual privind extinderea blocului comunitar, că Ucraina ar trebui să treacă la următoarea etapă de negociere a aderării la UE „cât mai curând posibil” în 2025, informează agenția germană de presă DPA.

Tratativele ar urma să avanseze în domenii cum ar fi justiţia, reglementările financiare şi drepturile fundamentale, potrivit Agerpres.

Cu această ocazie, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a afirmat că Ucraina „a continuat să promoveze reforme-cheie, deşi luptă într-un război brutal de agresiune”.

Aderarea la Uniunea Europeană este o prioritate strategică pentru Ucraina, susţinută puternic de preşedintele Volodimir Zelenski după ce ţara a fost invadată de forţele ruse, în februarie 2022. Negocierile au început în iunie.

Procesul de negociere este îndelungat şi complicat, necesitând ani de schimbări în administraţie, legislaţie şi economie până când statul candidat îndeplineşte standardele UE.

Chiar şi după începerea tratativelor, nu există garanţii. DPA aminteşte situaţia Turciei, cu care negocierile au început în 2005, însă acestea sunt blocate de multă vreme. În raportul prezentat miercuri, Comisia nu a indicat existenţa vreunui progres, deşi a remarcat o „reangajare treptată” a Ankarei.

Aşa cum era de aşteptat, raportul este negativ în privinţa Georgiei, unde recentele alegeri au avut loc, conform observaţiilor Comisiei, într-un „mediu tensionat şi foarte polarizat”.

Negocierile cu Georgia sunt suspendate din iunie, când guvernul de la Tbilisi a impus o lege împotriva organizaţiilor neguvernamentale şi de presă finanţate din străinătate.

Legislaţia respectivă, asemănătoare cu cea din Rusia, obligă structurile din mass-media şi societatea civilă să se înregistreze ca „agenţi străini” dacă primesc din afara ţării mai mult de 20% din fonduri.

Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

UPDATE 2: Explozie urmată de incendiu la CET Vest din București/Raed Arafat: Există 30 de tone de ulei care ard. Nu se va da mesaj RO-Alert

UPDATE, marți 21 aprilie, ora 7.15 Marți dimineață a fost redimensionat dispozitivul de stingere. În prezent, au rămas la fața locului 5 autospeciale de stingere pentru...

21 Aprilie, calendarul zilei: Primul român ajunge la Polul Nord. Un incendiu devastator cuprinde Biserica Neagră din Brașov

Gândul vă prezintă calendarul zilei de marți, 21 aprilie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. La 21...

I-a RĂSPUNS lui Gigi Becali, după ce a fost atacat oribil: „Nu există recunoştinţă. E clar că nu mai e nimic de schimbat”

Vlad Chiricheş a răspuns după ce a auzit ce a spus Gigi Becali despre el. Veteranul de la FCSB a fost titular în meciul...

ULTIMA ORĂ