SuperLiga: Mihai Popa s-a accidentat – Cât va lipsi titularul din poarta echipei CFR Cluj

Mihai Popa (24 de ani), portar împrumutat de CFR Cluj de la Torino, s-a accidentat la antrenamente și va lipsi cel puțin o lună.

Popa a apărat poarta CFR-ului în zece partide, însă Dan Petrescu va fi nevoit să-l folosească pe Otto Hindrich (22 de ani) în perioada următoare. De altfel, acesta a fosst titular la meciul cu FC Argeș din Cupa României, scor 2-2.

Mihai Popa s-a accidentat și va lipsi cel puțin o lună

Portarul împrumutat de ardeleni până în vară a suferit o fractură la degetul mare de la mâna stângă.

„Informațiile nu sunt deloc bune în ceea ce-l privește pe Mihai! Accidentarea pare destul de gravă, fractură. Totul s-a întâmplat la antrenament. La un șut mai puternic l-a prins prost de tot. Din primele detalii de la medici, are nevoie de ghips și cel puțin o lună de zile nu are nicio șansă să apere.

Mergem pe mâna lui Otto (Hindrich – n.r.), nu avem altă soluție în acest moment. Avem mai mulți portari în lot, trebuie să tragem tare pentru că n-avem timp de pierdut.

Profităm cât de cât și de pauza echipei naționale și sperăm ca Mihai să-și revină mai repede. Nu putem să forțăm lucrurile când vorbim de fractură. A fost ghinion mare, din păcate”, au precizat surse din cadrul grupării ardelene pentru gsp.ro.

Despre accidentarea lui Popa a vorbit și Cristian Balaj, președintele clubului CFR Cluj.

„E accidentat Popa. Are fractură la degetul mare, la mână. Fiind fractură, nu știm cât durează legătura. Oricum, trebuie să ținem legătura cu cei de la Torino, să vedem împreună ce se decide exact.

Trebuie să facă niște analize mai amănunțite. Nici nu știu dacă trebuie să se intervină chirurgical pentru a grăbi vindecarea. Așteptăm opinia medicilor, care sunt în contact cu cei de la Torino. N-am competența să-mi exprim un punct de vedere”, a spus Balaj pentru prosport.ro.

Pentru CFR Cluj urmează meciul cu Gloria Buzău din SuperLiga. Partida din etapa #15 va avea loc vineri, de la ora 21:00.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Sfaturile lui Usain Bolt pentru australianul Gout Gout: Sper că are oamenii potriviţi care să-l îndrume şi să-l menţină concentrat pe atletism

Legenda sprintului, Usain Bolt, l-a îndemnat pe tânărul talent australian Gout Gout să nu uite de atletism şi să-şi găsească un cerc de sprijin...

Lia Olguţa Vasilescu: Dacă se denunţă coaliţia, automat toate funcţiile se pierd care sunt luate pe coaliţie, toate absolut

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, unul dintre liderii PSD, afirmă că, dacă PSD iese de la guvernare, social-democraţii vor renunţa la toate funcţiile pe...

Iranul ameninţă că va distruge producţia petrolieră a vecinilor săi din Golf în cazul unui atac lansat de pe teritoriul acestora

Gardienii Revoluţiei au ameninţat marţi seara, cu puţin înainte de expirarea armistiţiului cu Statele Unite, că vor distruge complet producţia petrolieră a ţărilor din...

ULTIMA ORĂ