Alegeri în SUA: Au mai rămas șapte state care vor stabili viitorul Americii! Cum arată cele mai recente sondaje

Kamala Harris se află în Michigan pentru a-i convinge pe americani să o voteze, în timp ce rivalul său republican va traversa trei state din estul țării. Totul se întâmplă chiar în ultimele ore înainte de ziua cea mare.

Sondajele arată o cursă istorică foarte strânsă. Unul dintre sondaje arată că vicepreședinta Harris și fostul președinte Trump sunt la egalitate în cele șapte state care vor determina rezultatul final.

Altă analiză arată că Harris conduce în Iowa, un stat pe care Trump îl câștigase cu ușurință în ultimele două alegeri. Sondajul a ridicat posibilitatea unui rezultat neașteptat, deși altele demonstrează că se află în urmă.

Harris s-a străduit în Michigan să-i convingă pe cei peste 200 de mii de arabo-americani, care sunt revoltați de faptul că vicepreședintele actual nu a contribuit mai mult la încetarea războiului din Gaza. De asemenea, Trump a vizitat deja Dearborn, inima comunității musulmane, unde a promis că va pune capăt conflictelor din Orientul Mijlociu.

Următoarea mutare a lui Trump va fi să organizeze trei mitinguri în orașe mai mici din Pennsylvania, Carolina de Nord și Georgia. Acestea l-ar putea ajuta pe republican să atragă alegătorii din mediul rural de partea lui. 

Alegerile care schimbă soarta lumii: Donald Trump vs. Kamala Harris. 5 noiembrie, ora 24.00, EDIȚIE-MARATON, cu Ana Maria Păcuraru

MAI MULT REALITATEA

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Liderii G7 se angajează să sprijine Ucraina și să întărească sancțiunile împotriva Rusiei

Declarația liderilor G7 privind problemele geopolitice, publicată de Palatul Élysée, precizează că aceștia s-au angajat să consolideze sancțiunile rusești, „inclusiv pe cele privind sectoarele...

Liderii G7 se angajează să sprijine Ucraina și să întărească sancțiunile împotriva Rusiei

Declarația liderilor G7 privind problemele geopolitice, publicată de Palatul Élysée, precizează că aceștia s-au angajat să consolideze sancțiunile rusești, „inclusiv pe cele privind sectoarele...

19 ore la coadă pentru 20 de litri de benzină. Planul Ucrainei de a izola logistic Crimeea începe să dea roade

Un locuitor din apropierea orașului Simferopol a ajuns la o benzinărie într-o după-amiază obișnuită de vară, sperând să alimenteze înainte de o călătorie programată...

ULTIMA ORĂ