Elevii se întorc astăzi în bănci. Când începe vacanța de iarnă și câte zile libere vor avea copiii

Elevii din toată țara se întorc astăzi în bănci, după o săptămână de vacanță. Aceștia au încheiat practic cursurile primului modul al anului școlar 2024-2025 și îl încep pe al doilea. 

Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației condus de Ligia Deca, anul şcolar 2024-2025 este structurat pe intervale de cursuri şi intervale de vacanţă, astfel:

1.) Intervale de cursuri:

– de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;- de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;- de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educaţiei, cu părinţii/reprezentanţii legali ai acestora şi cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităţilor de învăţământ;- de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;- de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;

2.) Intervale de vacanţă:

– de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;- de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marţi, 7 ianuarie 2025;- o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 10 februarie – 2 martie 2025;- de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;- de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

În vigoare a rămas și următoarea mențiune importantă, potrivit căreia în zilele nelucrătoare sau de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.

Programul naţional “Şcoala altfel” şi Programul “Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 9 septembrie 2024 – 30 mai 2025, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ.

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR împotriva Guvernului Bolojan este citită acum, în plenul Parlamentului, de Petrișor Peiu

Moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan va fi citită miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, de...

Ce spune Nicușor Dan despre un posibil premier PNL, dacă va pica Guvernul Bolojan

Președintele Nicușor Dan refuză să intre în scenarii politice legate de căderea Guvernului și de eventuale schimbări la Palatul Victoria. Întrebat dacă ar numi...

Nicuşor Dan, despre o alianţă PSD-AUR la guvernare: Acest scenariul teoretic este extrem de puţin probabil. Nu există vreo declaraţie din partea PSD-ului care merge spre acest scenariu

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre o alianţă PSD-AUR la guvernare, că acest scenariul teoretic este extrem de puţin probabil şi nu există...

ULTIMA ORĂ