Marcel Ciolacu, în vizită de lucru în Franţa: „Statul are obligaţia de a crea oportunităţi pentru ca românii plecaţi în străinătate să se întoarcă acasă”

Premierul, care efectuează o vizită de lucru în Franţa, a fost întâmpinat de Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, Iosif, care i-a prezentat centrul ortodox.

“E unul din momentele în care simţi că ai făcut un lucru împlinit. (…) Cumva el păleşte, de fiecare dată când eu, personal, mă adresez şi stau în faţa românilor (din diaspora – n.r.), de fapt a familiilor noastre plecate din România. Cumva păleşte acest sentiment de împlinire în faţa unui sentiment de vină, pentru că, până la urmă, reprezint statul român în vremelnica funcţie de prim-ministru. (…) Eu mi-aş dori ca dumneavoastră să veniţi în România înapoi, pentru că, de fapt, reprezentanţi plusvaloarea României. Ştiu sumele pe care întreaga diasporă le trimite ca să-şi ţină familiile acasă, ele sunt unele foarte mari, peste 6 miliarde de euro, dar, dacă gândim concret, ne dăm seama că, dacă dumneavoastră vă permiteţi să trimiteţi aceste sume acasă, câtă plusvaloare creaţi în alte ţări şi nu în România în acest moment şi, mai ales că suntem într-un loc sfânt, e un sentiment de vină”, a afirmat Ciolacu.

Proiectul de modificare a Legii pensiilor militare a fost adoptat de SenatPotrivit acestuia, autorităţile de la Bucureşti trebuie să recunoască vina pe care statul român a avut-o în legătură cu politicile de dezvoltare a ţării.

“Trebuie să recunoaştem vina pe care statul român a avut-o, abordarea greşită, faptul că ne-am complăcut în a nu dezvolta România. (…) Am reuşit, totuşi, într-o perioadă de trei ani, să declanşăm foarte multe investiţii, veniturile, între timp, s-au mărit şi în România, sunt pentru multe meserii aproape echivalente ca cele din Franţa, din Marea Britanie, din Italia. Avem restanţa pe infrastructura de Sănătate, pe Educaţie, infrastructura cu care v-aţi obişnuit din Franţa sau din Marea Britanie, din Italia sau din Germania, e normal că doriţi mai mult pentru copiii şi pentru familiile dumneavoastră. Statul român trebuie să creeze oportunităţi. Fiindcă trăim într-o Europă unită, încercată acum şi printr-un război, statul român are obligaţia de a crea oportunităţi şi deciziile le luăm fiecare dintre noi. (…) Cumva, ne-a lipsit coerenţa, ne-a lipsit un plan de ţară şi ne-au lipsit priorităţi. Este cazul, eu sper şi sunt ferm convins că dumneavoastră, românii, veţi şti să împărţiţi puterea şi să o aşezaţi astfel încât să avem în continuare o stabilitate politică şi să putem continua acest trend accelerat”, a susţinut prim-ministrul.

Marcel Ciolacu, a menționat importanța păstrării identității naționale și a tradițiilor românești în diaspora din Franța. El a subliniat eforturile comunității românești de a aduce o părticică din România la Paris, evidențiind astfel legătura puternică și valoroasă pe care aceștia o mențin cu țara de origine.

CMF31240010

Val de teorii ale conspirației despre inundațiile din Valencia: Pedeapsa HAARP după refuzul Spaniei de a sprijini Israelul sau previziune dintr-un serial popular

MAI MULT REALITATEA

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Iran afirmă că a lansat rachete și drone împotriva unor ținte americane din regiune, după atacul SUA

Potrivit unui mesaj publicat de IRGC pe Telegram, forțele iraniene au lansat rachete și drone către ținte americane, la câteva ore după ce armata...

Ucraina susține că a recucerit peste 600 de kilometri pătrați în 2026. Trupele ruse s-ar retrage dintr-o poziție strategică la Marea Neagră

După luni de lupte intense și progrese limitate pe front, Ucraina susține că începe să recâștige teren în fața armatei ruse.

Anthropic lansează două noi modele de IA și susține că au performanțe superioare în programare și cercetare științifică

Claude Fable 5 este destinat utilizării generale și înlocuiește modelele anterioare din gama Claude. Potrivit companiei, acesta a obținut cele mai bune rezultate în...

ULTIMA ORĂ