Polile abundente au inundat mai multe străzi din Constanța VIDEO

Mai multe străzi din Constanţa au fost inundate, duminică seară, în urma unei ploi torenţiale. De asemenea, o linie de autobuz a fost deviată din cauza acumulărilor mari de apă.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au fost solicitaţi să intervină, duminică seara, după ce a intrat apa într-o casă din Medgidia, iar la faţa locului s-a deplasat o maşină de stingere.   De asemenea, pompierii au fost chemaţi şi în zona Fantasio din municipiul Constanţa, unde a fost inundată o porţiune din bulevardul Ferdinand, dar şi pe strada Izvor din Constanţa. În cele două zone au fost trimise câte o autospecială cu apă şi spumă.   Totodată, reprezentanţii CT Bus au transmis că din cauza acumulărilor mari de apă de pe strada Brizei, în zona Faleză Sud, autobuzele liniei 2-43 au fost deviate pe strada Steluţei şi Viorelelor în sensul spre Cap Linie Poarta 6. Judeţul Constanţa se află sub cod galben de ploi, meteorologii anunţând că se vor înregistra cantităţi de precipitaţii de 20 – 20 l/mp şi izolat peste 30 l/mp. 

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Tânăr din Iași, bătut și amenințat cu moartea de tatăl lui. Bărbatul se răzbunase pe el pentru că soția vrea să divorțeze

Un tânăr de 19 ani din județul Iași a obținut un ordin de protecție față de tatăl său, după ce ar fi fost bătut...

Dan Motreanu (PNL): Semnarea unei moțiuni nu echivalează automat cu susținerea acesteia la vot. Inclusiv în interiorul PSD există opinii divergente

Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a afirmat luni că formațiunea este pregătită pentru confruntarea parlamentară privind moțiunea de cenzură, subliniind că miza nu...

ULTIMA ORĂ Interzicerea vânzării de acțiuni la companiile de stat până la finalul anului 2027 – adoptată în primă etapă, prin colaborarea PSD cu AUR

Până la data de 31 decembrie 2027 va fi interzisă sau suspendată înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții...

ULTIMA ORĂ