Ce spune Ucraina după ce presa americană a scris că Kievul a fost informat în avans de o discuție Trump-Putin

Ministerul de Externe al Ucrainei a declarat duminică că informațiile potrivit cărora Kievul a fost informat înainte de un apel telefonic între președintele ales al SUA, Donald Trump, și președintele rus, Vladimir Putin, sunt false, relatează Reuters.

Washington Post, citând oameni familiarizați cu chestiunea, a raportat că Trump și Putin au vorbit la telefon joi și au discutat despre războiul din Ucraina. Cotidianul american a scris că Kievul a fost informat despre apel și nu s-a opus cu privire la această convorbire.

„Rapoartele conform cărora partea ucraineană a fost informată în prealabil despre presupusul apel sunt false. Astfel, Ucraina nu ar fi putut să aprobe sau să se opună apelului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Georgi Tîhîi pentru Reuters.

WP a mai scris că președintele ales al SUA, Donald Trump i-a cerut lui Putin să nu escaladeze războiul din Ucraina, amintindu-i de prezența militară a Americii din Europa, scrie Washintgon Post.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Fostul președinte CCR, Augustin Zegrean condamnă punerea pe ordinea de zi a unei OUG de către Guvernul demis, Bolojan: „Nu poate să facă așa ceva” / „Scrie în Constituție”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, condamnă punerea pe ordinea de zi, a ședinței de vineri, a unei ordonanțe de urgență de către...

Viorica Dăncilă se gândește să intre în AUR

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Atitudini, cu Adina Anghelescu”, Viorica Dăncilă, politician și fost Premier al României, a vorbit...

Sorin Grindeanu: În cazul unei noi scăderi a PIB, nu o să mai vorbim de „recesiune tehnică", ci de criză economică / Trei trimestre care s-au consumat sub mandatul...

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă vineri că trimestrul I din 2026 ar putea deveni al treilea trimestru consecutiv de scădere economică iar în cazul...

ULTIMA ORĂ