Previziuni SUMBRE de la 1 aprilie 2025! Șeful ANRE: „Trebuie să găsim o soluţie care să nu producă şocuri consumatorilor de energie”

În cadrul ediției a șasea a “Forumului gazelor naturale”, Niculescu a declarat că ANRE este deschisă să colaboreze cu toate părțile implicate pentru a găsi soluții care să prevină creșterile bruște de preț după 1 aprilie 2025.

Niculescu a precizat că perioada de reglementare anterioară a avut un nivel de finanțare aproape minim pentru investiții și a subliniat nevoia unei creșteri a acestora în noua perioadă. “Investițiile sunt cheia pentru a asigura scăderea prețurilor la energia electrică și pentru o stabilitate pe termen lung,” a afirmat el. Potrivit președintelui ANRE, discuțiile cu Ministerul Muncii și Ministerul Energiei sunt deja în desfășurare pentru a crea o strategie comună ce ar putea atenua impactul asupra consumatorilor.

Aprovizionare de gaze pentru sezonul RECE

În ceea ce privește asigurarea aprovizionării cu gaze pentru sezonul rece, Niculescu a asigurat că România dispune de stocuri suficiente și că este pregătită pentru iarnă. Totodată, el a subliniat rolul important al României, recent devenită cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, după ce a depășit Olanda. Niculescu a subliniat, de asemenea, importanța zăcământului Neptun Deep din Marea Neagră, care va contribui la acoperirea completă a cererii naționale și la consolidarea rolului României ca exportator regional de gaze naturale.

Președintele ANRE a prognozat că, odată cu punerea în funcțiune a centralelor de la Mintia și Iernut, cererea de gaze naturale va crește, atât pentru producția de energie electrică, cât și prin dezvoltarea infrastructurii de distribuție. Programul de investiții “Anghel Saligny” a permis până acum eliberarea a 62 de autorizații pentru noi sisteme de distribuție a gazelor, acoperind 86 de UAT-uri și peste 300 de localități, astfel încât mai multe comunități vor beneficia de acces la gaze naturale.

În ciuda opoziției din partea organizațiilor de mediu față de exploatarea resurselor din Marea Neagră, Niculescu a argumentat că independența energetică este esențială, mai ales în contextul riscului ca gazul să fie folosit ca armă politică, așa cum s-a văzut în Europa în ultimii ani. El a subliniat că investițiile reprezintă singura soluție sănătoasă pentru sustenabilitate și pentru un preț competitiv al energiei.

Evenimentul “Forumul gazelor naturale”, organizat de Financial Intelligence, a reunit lideri din industrie pentru a discuta despre contribuția gazelor naturale la competitivitatea economică a României în contextul tranziției energetice.

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Investiție în România. Furnizorul de internet cu cea mai rapidă creștere din Europa, RETN, lansează o nouă rută backbone end-to-end, care leagă Drobeta, București, Iași și Chișinău

Furnizorul britanic de servicii de internet RETN, unul dintre furnizorii de servicii de rețea independenți cu cea mai rapidă creștere, lansează o nouă rută...

Conflictul din Orientul Mijlociu ar mai putea dura. Iranul pune la îndoială seriozitatea diplomației americane

Iranul a pus la îndoială sâmbătă seriozitatea diplomaţiei americane în negocierile în curs pentru o soluţie la conflictul din Orientul Mijlociu, fără a comunica...

Conflictul din Orientul Mijlociu ar mai putea dura. Iranul pune la îndoială seriozitatea diplomației americane

Iranul a pus la îndoială sâmbătă seriozitatea diplomaţiei americane în negocierile în curs pentru o soluţie la conflictul din Orientul Mijlociu, fără a comunica...

ULTIMA ORĂ