OPEC a revizuit în jos previziunile pentru cererea de petrol în 2024 și 2025

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi-a înrăutăţit estimările privind creşterea cererii globale de petrol în 2024 şi în 2025, a patra revizuire în scădere consecutivă a perspectivelor din acest an, pe fondul slăbiciunii din China, India şi alte regiuni, transmite agenția Bloomberg, citată de Agerpres.

Datele arată dilemele cu care se confruntă OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii), care a amânat pentru a doua oară planul de a majora producţia, pe fondul preţurilor scăzute.

În raportul său lunar, OPEC a informat că se aşteaptă ca pe plan global cererea de petrol să urce cu 1,82 milioane de barili pe zi (bpd) în 2024, şi cu 1,54 milioane bpd în 2025, după ce în octombrie prevedea o creştere cu 1,93 milioane bpd anul acesta şi cu 1,64 milioane bpd anul viitor.

Cea mai mare parte a revizuirii producţiei din 2024 este atribuită Chinei. Acum OPEC se aşteaptă la o creştere a cererii în statul asiatic cu 450.000 bpd, de la un nivel estimat anterior de 580.000 bpd, după ce în septembrie folosirea motorinei a scăzut pentru a şaptea lună consecutiv.

Cotaţia barilului de ţiţei Brent se tranzacţiona marţi sub 73 de dolari.

Previziunile OPEC diferă de cele ale Agenţiei Internaţionale a Energiei (EIA), care reprezintă ţările industrializate. EIA se aşteaptă ca pe plan global cererea de petrol să urce cu 860.000 barili pe zi (bpd) în 2024.

În urma redresării producţiei în Libia, în octombrie producţia OPEC+ a urcat la 40,34 milioane de barili pe zi, în creştere cu 215.000 bpd faţă de luna precedentă.

Producţia Rusiei a crescut cu 9.000 bpd în octombrie, la aproximativ 9,01 milioane bpd, uşor peste cota sa, a informat OPEC. 

MAI MULT HOTNEWS

Mâncăm de șase ori mai multă carne de pui decât bunicii noștri. Cifrele care îi îngrijorează pe experți

Potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), citat de The Guardian, cantitatea de carne de pasăre disponibilă pentru consum...

Recomandăm și ...

Rețeaua invizibilă a lui Netanyahu. Cum a încercuit Israelul Iranul folosind baze secrete în Azerbaidjan și în Orientul Mijlociu

În spatele ușilor închise și departe de ochii opiniei publice, Israelul a desfășurat o strategie de o agresivitate geopolitică fără precedent în timpul recentului...

Republica Moldova: Vladimir Voronin pleacă de la conducerea PCRM după peste 30 de ani. Cine îi ia locul

După mai bine de trei decenii în care a condus Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin nu va mai fi preşedinte al formaţiunii,...

Profesorii mileniali își dau demisia în masă fiindcă nu fac față comportamentului elevilor din generația Alpha, din cauza dependenței de smartphone-uri

„Ce vă veți face când toți profesorii vor pleca?” – este întrebarea pe care mulți părinți au început să și-o pună în ultimii ani....

ULTIMA ORĂ