Două zboruri TAROM programate miercuri dimineaţă, ANULATE din cauza ceții. Ce vor face pasagerii care cumpără biletele de avion

Aeroportul Iaşi a anunţat că, din cauza ceţii dense şi a vizibilităţii sub 100 de metri, zborul TAROM Bucureşti-Iaşi, cu aterizare la ora 8.45, şi cursa aeriană cu decolare de la Iaşi către Bucureşti la 9.30 au fost anulate. Potrivit conducerii Aeroportului Iaşi, pasagerii celor două curse vor fi preluaţi cu o aeronavă Boeing 737-700. Aterizarea la Iaşi este programată la ora 13.35, iar decolarea către Capitală la ora 14.00. “Întrucât ceaţa este un fenoment imprevizibil, există riscul ca programul curselor să sufere în continuare modificări, de aceea recomandarea noastră este ca pasagerii care au programate călătorii în cursul zilei de astăzi să ţină legătura cu operatorii aerieni. Siguranţa pasagerilor şi a echipajelor de zbor, în aceste condiţii, rămâne întotdeauna o prioritate pentru aeroport şi companiile aeriene”, au transmis reprezentanţii aeroportului ieşean. La ora 10.30, vizibilitatea pe pista aeroportului ieşean era mult mai bună, astfel că programul de zbor se desfăşoară fără probleme. Judeţul Iaşi se află sub cod galben de ceaţă până la ora 12.00.

MAI MULT REALITATEA

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Ce s-ar întâmpla în primele 24 de ore dacă ar fi atacată România? Răspunsul sincer al șefului Forțelor Terestre

Ce s-ar întâmpla în cazul unui atac asupra României, în primele 24 de ore de la activarea Articolului 5? Șeful Statului Major al Forțelor...

Microbuz de pasageri, implicat într-un accident în județul Arad, după ce șoferului i s-a făcut rău la volan: bărbatul a murit

Șapte persoane au fost implicate într-un accident produs, vineri dimineață, pe un drum județean din județul Arad, după ce un microbuz de transport persoane...

Licitație ANAF cu semne de întrebare: ceas de lux evaluat pe piață la până la 68.000 de euro, adjudecat cu 159.271 de lei. Participanții reclamă că site-ul a picat...

Primul ceas, un Jaeger-LeCoultre Reverso Platinum Number Two Tourbillon, s-a vândut cu 159.271 de lei. Potrivit datelor afișate pe platforma ANAF, licitația s-a încheiat...

ULTIMA ORĂ