Întâlnire de gradul zero la Casa Albă. Au îngropat securea: „Va fi cât se poate de lin”

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a revenit miercuri la Casa Albă pentru a discuta despre transferul de putere cu preşedintele Joe Biden, după victoria sa în scrutinul din 5 noiembrie, relatează Reuters şi AFP.”Bine ai venit, bine ai venit înapoi”, i-a spus Biden lui Trump la începutul întâlnirii, în faţa şemineului aprins.Biden i-a promis lui Trump un transfer lin de putere şi că va face tot posibilul pentru a se asigura că va fi bine primit.”Va fi cât se poate de lin”, i-a replicat Trump vechiului său rival.”Politica este dură şi de multe ori nu e o lume prea plăcută, dar astăzi este, şi sunt recunoscător că va fi o tranziţie cât se poate de lină, Joe”, a spus preşedintele ales.Începutul convorbirilor a făcut un contrast puternic cu criticile lansate reciproc între cei doi în ultimii ani, notează Reuters. Biden (81 de ani) l-a calificat pe Trump drept un pericol la adresa democraţiei, iar Trump (78 de ani) l-a calificat pe Biden drept incompetent.Pentru întâlnirea de miercuri, convoiul lui Trump a intrat pe poarta bine păzită a Casei Albe sub ochii unei mulţimi masive de ziarişti adunaţi afară.Cei doi lideri urmau să discute, alături de reprezentanţi ai agenţiilor federale, despre o întreagă serie de subiecte, inclusiv politică externă.

MAI MULT REALITATEA

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Vicepreşedinte al Senatului: Orice zi în care Partidul Naţional Liberal rezistă presiunilor de a-şi abandona propriile decizii este o zi bună pentru democraţie / Atunci când un partid renunţă...

Vicepreşedintele Senatului, senatorul PNL Mihai Coteţ, afirmă, marţi, că orice zi în care Partidul Naţional Liberal rezistă presiunilor de a-şi abandona propriile decizii este...

Motreanu, după expirarea ultimatumului: PNL îi cere din nou lui Adrian Veștea să renunțe la mandat

Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a reacționat după expirarea termenului acordat lui Adrian Veștea pentru a-și depune mandatul de premier desemnat. Acesta a...

Gimnastică: Camelia Voinea anunţă că Tribunalul Bucureşti a suspendat efectele deciziei FRG din 15 mai – Mă întorc la sportivele mele. Mă întorc la antrenamente

Antrenoarea Camelia Voinea a anunţat, marţi, în social media, că Tribunalul Bucureşti a admis cererea sa şi a suspendat efectele Hotărârii CEX al Federaţiei...

ULTIMA ORĂ