Kelemen Hunor, despre „scenariul realist” al instalării noului guvern după alegeri. „Poza de azi e cu PSD şi PNL împreună”

Candidatul UDMR la alegerile prezidențiale, Kelemen Hunor, crede că România va avea un guvern nou instalat, după alegerile parlamentare și prezidențiale din acest an, abia după 7 ianuarie 2025. El consideră că, cel mai probabil, PSD și PNL vor continua să guverneze împreună. 

Kelemen Hunor a spus, miercuri, că nu e clar dacă președintele ales, care își preia mandatul în 21 decembrie, va reuși să găsească rapid o majoritate care poate guverna. 

„Va reuşi în câteva zile să contureze o majoritate, pentru că vechiul Parlament este în funcţiune până în 21 decembrie? Eu cred că nu, în acest an, dacă suntem realişti. Trebuie să ai şi un program de guvernare, trebuie să ai şi un acord de coaliţie, trebuie să ai şi un nou Parlament, preşedintele depune jurământul pe 21, că nu are cum mai repede, până pe 23 nu ai cum să faci un guvern. Eu cred că după 7 ianuarie putem discuta despre un nou guvern”, a spus Kelemen Hunor la Prima TV, citat de News.ro.

„Suntem într-o perioadă dificilă, acest guvern, această coaliție a cheltuit şi a aruncat deficitul în aer. Pentru asta, trebuie să ai în noua coaliţie nişte înţelegeri, ce trebuie să faci. Eu cred că în 2025 nu trebuie să creştem nicio taxă, ar fi catastrofal să înceapă cei care vor guverna cu creşterea taxelor”, a continuat liderul UDMR.

„PSD și PNL vor guverna împreună, asta este prima alegere”

Kelemen Hunor a spus că UDMR își dorește să guverneze, însă cel mai probabil și viitorul guvernul va fi format tot dintr-o coaliție PSD-PNL. 

„Nu ştiu dacă vom guverna, asta este un deziderat legitim, fiecare doreşte să ajungă în Guvern, dar haideţi să vedem poza de azi. PSD şi PNL vor guverna împreună, asta este prima alegere, asta înseamnă că vom continua ceea ce am văzut. Nu ştiu dacă e bine sau rău”, a declarat el. 

El a spus că vede posibilă și crearea altor alianțe, din care să facă parte și USR. 

„Se poate PSD-USR-UDMR, dacă câştigă PNL, se poate PNL-USR-UDMR, eventual, dar astăzi, aceste calcule sunt mult premature. Prezenţa va fi mare la vot, aşa cred eu, şi abia după votul românilor vom putea să discutăm despre coaliţii şi despre majorităţi”, a punctat Kelemen Hunor.

Primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 va avea loc în 24 noiembrie, iar cel de-al doilea tur în 8 decembrie. Pe 1 decembrie românii sunt așteptați la vot la alegerile parlamentare 2024.

MAI MULT HOTNEWS

Meciul de deschidere de la CM 2026: Când și unde se joacă partida care dă startul celui mai mare turneu din istorie

Partida se va disputa, de la ora 22:00, pe legendarul stadion Estadio Azteca, devenit primul stadion din istorie care găzduiește trei meciuri de deschidere...

Recomandăm și ...

Meciul de deschidere de la CM 2026: Când și unde se joacă partida care dă startul celui mai mare turneu din istorie

Partida se va disputa, de la ora 22:00, pe legendarul stadion Estadio Azteca, devenit primul stadion din istorie care găzduiește trei meciuri de deschidere...

Criza combustibilului din Rusia se agravează pe măsură ce Ucraina intensifică atacurile asupra teritoriilor ocupate

Campania susţinută a Ucrainei de atacuri cu drone asupra teritoriilor ocupate de Rusia perturbă liniile de aprovizionare ale Moscovei şi agravează criza combustibilului declanşată...

Acţiunile Zealand Pharma s-au prăbuşit luni, după rezultate care ridică semne de întrebare privind siguranţa unui nou medicament pentru slăbit

Acţiunile companiei daneze Zealand Pharma au închis în scădere cu 22,7% luni, după publicarea unor rezultate clinice care au stârnit îngrijorări privind efectele adverse...

ULTIMA ORĂ